
Rumen Radev anunță că va renunța la funcția de președinte al Bulgariei, la Sofia, pe 19 ianuarie 2026. FOTO: Valentina Petrova / AP / Profimedia
Președintele Bulgariei, Rumen Radev, a declarat că va demisiona într-un discurs susținut luni, alimentând speculațiile privind formarea propriului partid politic pentru a candida la următoarele alegeri parlamentare, după ce guvernul precedent a fost înlocuit luna trecută, conform agenției Reuters.
Radev, care urma să exercite această funcție, în mare parte simbolică, până în ianuarie 2027, a menționat că va depune oficial demisia la Curtea Constituțională marți. În cazul în care aceasta va fi aprobată, va fi înlocuit interimar de vicepreședinta Iliana Iotova până la alegerile prezidențiale din noiembrie.
El și-a exprimat încrederea că Iliana Iotova va îndeplini această funcție de președinte interimar cu responsabilitate.
Radev, care și-a exprimat dubii cu privire la decizia recente a Bulgariei de aderare la zona euro și, de-a lungul timpului, a avut opinii favorabile Kremlinului în legătură cu conflictul din Ucraina, a fost ales președinte în 2016 și din nou în 2021.
Totodată, aspirațiile sale politice s-au extins, promovând de mult timp posibilitatea creării propriului său partid.
Decizia sa de a renunța la funcție, larg anticipată în Balcani, survine într-un context de criză politică, care determină Bulgaria să declare a opta rundă de alegeri parlamentare în decurs de patru ani. Datorită fragmentării extreme din Parlamentul de la Sofia, mai mulți câștigători ai scrutinului nu au reușit să stabilească majorități stabile sau coaliții durabile de guvernare.
Ultima coaliție a rezistat aproape un an, până când protestele împotriva bugetului și a corupției generalizate au forțat guvernul să demisioneze în decembrie 2025. Alegerile legislative urmează să fie organizate în lunile următoare.
Între timp, Radev, fost comandant al forțelor aeriene, a fost obligat să numească în repetate rânduri guverne intermediare, fapt care i-a sporit vizibilitatea și aspirațiile politice, conform analizelor și opiniei diplomaților occidentali.














