
Karol Nawrocki (Foto: Artur Widak/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia)
Diplomația poloneză a protestat față de publicația online The Times of Israel, care a catalogat noul președinte ales, Karol Nawrocki, drept „revizionist al Holocaustului”.
Karol Nawrocki, istoric, susținut de partidul naționalist Lege și Justiție (PiS), a obținut 50,89% din voturi în turul doi al alegerilor prezidențiale, înfruntându-l pe pro-europeanul Rafal Trzaskowski, care a obținut 49,11%.
Publicația The Times of Israel a folosit termenul de „revizionist al Holocaustului” în articolul despre victoria lui Nawrocki, acuzându-l că a inclus revizionismul în campania sa electorală.
În scrisoarea adresată publicației israeliene, ambasada Poloniei la Tel Aviv a solicitat evitarea unor astfel de termeni, protestând vehement împotriva utilizării lor. Pawel Wronski, purtătorul de cuvânt al Ministerului polonez de Externe, a argumentat că aceste calificative creează asocieri negative în Polonia.
The Times of Israel a subliniat criticile adrese de Nawrocki la adresa istoricilor care studiază implicarea polonezilor în crimele împotriva evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
În căutarea sprijinului unor grupuri ultranaționaliste, antiucrainene și antisemite, Nawrocki susținea, conform site-ului partidului, că va continua să apere imaginea Poloniei împotriva criticilor.
Barbara Engelking, președinta Consiliului muzeului Auschwitz-Birkenau, Jan Grabowski și Jan Tomasz Gross au fost acuzați de difamare a Poloniei, însă instanțele au respins aceste acuzații.
Nawrocki, doctor în istorie, a fost director al Muzeului dedicat celui de-al Doilea Război Mondial din Gdansk între 2017 și 2021 și conduce Institutul Memoriei Naționale din 2021. Institutul investighează crimele din perioada nazistă și comunistă.














