
Un comunicat de presă recent al președinților curților de apel denunță că atacurile recente împotriva instanțelor judiciare au ca efect discreditarea sistemului judiciar, afectează dreptul cetățenilor la o justiție echitabilă.
Președinții curților de apel critică abordarea agresivă și generalizările nedrepte.
Comunicatul subliniază că independența judecătorilor se bazează pe standarde internaționale, nu naționale. Aceste criterii includ responsabilitate, incompatibilități legale și interdicții profesionale. Este evident că scopul campaniei recent declanșate, sustinute și agresivă, nu este reformarea pensiilor de serviciu pentru a răspunde cerințelor europene, ci îngrozirea judecătorilor și distrugerea încrederii cetățenilor în justiție. Astfel de acțiuni sunt preconizabile în contextul crizelor economice, când litigiile dintre cetățeni și stat cresc exploziv. Aceste conflicte vor fi soluționate de judecători care necesită independență, resurse și promptitudine.
Președinții curților de apel susțin că o justiție slăbită, cu resurse insuficiente și demotivată, atacată prin retorica abuzivă, este contra productivă. O astfel de stare de lucruri scade atât calitatea actului judiciar, cât și capacitatea statului de a proteja interesele cetățenești.
Se remarcă o tendință de limitare a accesului cetățenilor la justiție.
Documentul citat evidențiază ignorarea deciziilor Curții Constituționale care solicita modificări legislative pentru favorizarea accesului cetățenilor la justiție. Această obstrucție se observă și în restrângerea accesului la instanțele de fond. În momentele dificile, justiția trebuie să restaureze legalitatea având judecători independenti și neafectați de campanii negative.
Suspendarea fondurilor europene este atribuită deciziei Curții Constituționale de anulare a supraimpozitării pensiilor de serviciu (inclusiv pentru judecători), necesitatea modificării legilor pentru alinierea la deciziile de drept constituțional si la regulile europene.
Comisia Europeană solicită respectarea garanțiilor constituționale privind pensiile magistraților.
Președinții curților de apel afirmă că reforma pensiilor magistraților este finalizată, iar vârstele de pensionare și cuantumul pensiilor corespund standardelor europene, fiind validate de Curtea Constituțională. Legea privind pensiile magistraților este rezultatul unor consultări cu Comisia Europeană și nu este o invenție specifică României. Comunicatul critică, de asemenea, disparitatea în tratamentul public al problemelor pensiilor, comparând abordarea agresivă împotriva judecătorilor cu comunicarea mai consensuala privind pensiile altor categorii de personal.
Instituțiile judiciare remarcă ignorarea sau prezentarea trunchiată a reacțiilor autorităților independente, demonstrând că scopul nu este consultanta ci subordonarea justiției.
Președinții Curților de Apel solicită tuturor părților implicate să pună capăt atacurilor impotriva justiției și a denaturării imaginii judecătorilor.














