
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că orașul a fost inclus într-un program european dedicat reducerii utilizării autoturismelor personale și promovării transportului în comun.
Mihai Chirica a menționat că Iașiul face parte oficial din inițiativa UPPER (UPPER’s Replication Programme), proiect cofinanțat de Uniunea Europeană.
Acest proiect „are ca scop consolidarea rolului transportului în comun ca pilon al mobilității sustenabile și inovatoare în mediul urban”.
Prin această implicare, Iașiul se alătură celor zece orașe europene selectate în acest program, ce urmăresc îmbunătățirea sistemelor de transport public.
„Programul sprijină orașele în implementarea unor măsuri concrete pentru reducerea utilizării autoturismelor private și pentru stimularea utilizării transportului în comun, bazându-se pe experiența și rezultatele obținute în cele 10 laboratoare vii ale proiectului: Valencia, Roma, Versailles, Oslo, Mannheim, Lisabona, Leuven, Budapesta, Salonic și regiunea Hanovra. Aceste laboratoare intensive implementează aproape 80 de măsuri concrete pentru a ajuta cetățenii să renunțe la mașini și să opteze pentru transportul public”, a declarat, luni, primarul Iașiului, Mihai Chirica.
Tot el a adăugat că va susține toate inițiativele și investițiile care pot avea un impact pozitiv asupra transportului în comun din oraș.
Referitor la același subiect, Mihai Chirica a subliniat că modernizarea flotei de vehicule și creșterea eficienței serviciilor rămân priorități majore pentru ca „transportul public să se integreze armonios într-un oraș cu adevărat ecologic și inteligent”.














