
Adrian Pleșca (Artan), în timpul unui concert. Sursa foto: Teodororoianu | Dreamstime.com
Familia fondatorului trupelor Partizan și Timpuri Noi a anunțat miercuri că sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Adrian Pleșca, cunoscut ca Artan, va fi depus joi la capela unei biserici din Sectorul 3 al Capitalei.
„Cu tristețe și durere în suflet, anunțăm că ceremonia de înmormântare va avea loc vineri la cimitirul Pantelimon 2 (ora exactă nu a fost încă stabilită).
Priveghiul va fi organizat joi, 4 decembrie, începând cu ora 15:00, la capela Bisericii Pogorârea Sfântului Duh Titan (în Parcul Alexandru Ioan Cuza)”, conform unui mesaj publicat pe contul de Facebook al artistului și pe pagina formației Partizan.
Artan, vocalistul trupei Partizan și fondatorul Timpuri Noi, a decedat marți, la vârsta de 64 de ani.
Surse medicale au declarat pentru News.ro că Adrian Pleșca a decedat la Spitalul Pantelimon din București, în urma unui atac cerebral vascular (AVC).
„Vocea foarte recognoscibilă a scenei rock românești, Artan a fost nu doar inițiator al trupelor Timpuri Noi și Partizan, ci a activat și în Corul Radiodifuziunii Române, după cum povestea artistul pe data de 9 mai 2025”, scrie bucurestifm.ro.
Printre cele mai apreciate melodii ale sale se numără „Perfect” (1992), „Adeline” (1998) și „Umbrela” (2011). De asemenea, cea mai renumită piesă a trupei Partizan este „Fata mea” (2002).
Formația Partizan a transmis un mesaj scurt pe pagina oficială de Facebook, însoțit de o fotografie cu Artan: „Ne este foarte greu… Drum lin, suflet bun, coleg drag”.
Sursa foto: Dreamstime.com














