Foto UNITER
31 martie 2025, 16:31
Consiliul Național al Teatrului din România (UNITER) semnalează o campanie de discreditare excesivă a spectacolului „Proorocul Ilie”, o producție a Teatrului Național București.
„Considerăm că această avalanșă de critici negative asupra spectacolului reprezintă un atac nejustificat și periculos asupra culturii”, se arată într-un comunicat semnat de Dragoș Buhagiar.
„Extragerea unei scurte secvențe de 35 de secunde și transformarea ei într-o ştire de impact, fără contextul complet al spectacolului, amintește de practici totalitare de cenzură și de subminarea libertății creative, practici dureroase din perioada dictaturii comuniste”, se menționează în comunicat.
UNITER atrage atenția asupra pericolelor pe care orice formă de cenzură le aduce culturii și gândirii critice. Nu considerăm că avem dreptul să ne pronunțăm asupra unei opere artistice fără a o cunoaște integral. De asemenea, utilizarea unei creații în scopuri de propagandă sau de instigare a intoleranței este un pericol major pentru o societate democratică.
Conform UNITER, „orice încercare, fie ea intenționată sau neintenționată, de a obstrucționa libertatea de exprimare a artiștilor, de a denigra creațiile acestora, inclusiv până la acte de violență care le pot pune în pericol integritatea fizică, precum și deturnarea sensului unei opere de artă, sunt inacceptabile într-o societate liberă. Teatrul, ca formă de exprimare artistică și educație culturală, trebuie să servească drept instrument pentru critica socială și a demersurilor guvernării, contribuind la apărarea democrației și a drepturilor omului.”
UNITER susține valorile fundamentale ale democrației, inclusiv libertatea de conștiință și religie.
„Abordarea unei creații artistice printr-o prismă unilaterală poate avea consecințe negative asupra societății, afectând libertatea de gândire și progresul cultural. Așadar, apelăm la rațiune și la apărarea dreptului la liberă exprimare. Teatrul a fost și va rămâne un spațiu de dialoage, care inspiră și eliberează. Îi păstrăm în spiritul democrației!”, se conchide în comunicatul Uniunii.















