ANOSR a anunțat astăzi aderarea la protestele federațiilor de cadre didactice și elevi, opoziție la măsurile bugetare restrictive în sistemul de învățământ, care afectează în mod negativ întreaga structură educațională și limitează drepturile tuturor beneficiarilor educației.
Astăzi, studenți, profesori și elevi vor manifesta în fața Guvernului României, cerând retragerea imediată a măsurilor de austeritate care restricționează accesul la o educație echitabilă și accesibilă pentru toată lumea.
ANOSR anunță proteste ample la nivel național, cu demonstrații în întreaga țară, începând cu începutul anului universitar, dacă măsurile bugetare nu vor fi retrase de decidenți.
Studenții solicită reînvierea alocării fondurilor pentru burse pe parcursul întregului an calendaristic (12 luni), continuarea acordării burselor studenților pe tot parcursul anului, majorarea procentului din salariul minim net utilizat pentru calcularea costului standard al burselor de la 10% la 17,5%, pentru a readuce valorile fondurilor de burse la cele din 2024, când costul standard reprezentau 10% din salariul minim brut, restabilirea posibilității de a primi burse din fondurile statului pentru studenții cu finanțare externă și abrogarea prevederii din Ordonanța de Urgență nr. 156/2024 care limitează accesul studenților la facilitățile de transport feroviar național.
Dat fiind lipsa timpului, ANOSR a transmis un mesaj ferm Guvernului României, înainte de începerea anului universitar și de redeschiderea școlilor: educația nu poate continua în aceste condiții.















