„De trei luni, mă descurc doar cu câteva haine, o cearșaf și o pernă, pe care le spal în continuu. Restul lucrurilor sunt sigilate în saci, împrăștiate prin casă. Dacă m-ar vizita cineva, ar crede că sunt un persoană cu obsesii neobișnuite. Realitatea e alta: am avut o invazie de gândaci de pat, care m-au transportat într-un univers contaminat de aceste insecte”, relatează jurnalistul Ionuț Dulămiță.
Deși mici, gândacii de pat sunt greu de eradicat. Te izolează, îți afectează starea de spirit și te fac să te simți copleșit de rușine și îndoieli. Te forțează să te confrunți cu scenarii îngrijorătoare: „O să-mi arunc toată mobila? O să-mi pierd casa?”. Te determină să-ți chestionezi viața și să vezi suferința altora: o bătrână, uitată de lume, a ajuns la azil din cauza mușcăturilor de gândaci.
Începutul lunii ianuarie, abia întors în București, după sărbători, am observat, în întuneric, niște puncte albe care se mișcau pe pereți. Mă pregăteam să mă culc, în patul din living. Nu le-am acordat atenție. A doua noapte, au apărut din nou și le-am simțit și în pat. Mă ciupeau de degete și încheieturi, iar când le striveam, lăsau urme mici de sânge pe saltea. Am crezut că sunt purici.
Am curățat temeinic patul, am aspirat și am șters cu mopul. Două zile nu i-am mai simțit. Apoi au reapărut. Am observat și insecte mai mari. Mă ciupeau agresiv. M-am mutat în dormitor, dar și acolo au venit după mine. M-am îngrijorat. Brusc, mi-a venit în minte cuvântul „gândaci de pat”, ca o revelație. Nu știam multe despre ei, doar că se ascund sub saltele.
Am căutat pe internet și mi s-a confirmat: aveam gândaci de pat. Insecte care se hrănesc cu sângele nostru și al animalelor de companie. Se pare că s-au dezvoltat din paraziți ai liliecilor și s-au mutat la oameni când aceștia s-au stabilit în peșteri. I-au urmat peste tot de-a lungul istoriei. Până în apartamentul meu din Drumul Taberei.
Le-am găsit în cutele saltelei și în rama patului. În rama tablourilor și printre paginile cărților. Erau de diverse dimensiuni: de la puncte negre mici și greu de observat, până la exemplare maronii, cu câțiva milimetri. Trec prin mai multe stadii, și în fiecare stadiu se apropie de tine. Preferă lemnul și locurile ascunse. Se strecoară ușor și își depun ouăle în colțurile mobilierului, în găurile din pereți și parchet, după plinte, prize sau tocuri. Pot rămâne nedetectate timp îndelungat, deși lasă urme acolo unde își fac cuiburile.
Ziua se ascund, noaptea ies la vânătoare, atrași de căldura corpului și de dioxidul de carbon pe care îl expirăm. Noi suntem hrana lor, așa că se ascund cât mai aproape de noi, la mai puțin de doi metri. Deoarece nu dormim în bucătărie sau în baie, acolo apar doar întâmplător. Pe balcon nu se dezvoltă, deoarece e prea frig pentru ei. Dacă le este foame, apar și când suntem treji. De aceea le-am observat pe pereți și pe tavan după ora 23, înainte de culcare. Uneori nemișcate, alteori deplasându-am rapid.
Rușinea și lupta
La început, i-am asociat cu mizeria, ca mulți alții. Chiar credeam că provin din ea. Așadar, prima reacție a fost rușinea. Vina pentru că nu făceam curățenie suficient de des. Mai târziu, am aflat că mizeria nu e cauza în sine. Le facilitează doar ascunderea. La fel și spațiile aglomerate. De multe ori, le aducem noi în casă prin haine, bagaje sau mobilă second-hand. Le putem lua și din hoteluri sau alte locuri infestate, și din mijloacele de transport în comun. Alteori, vin din apartamentele vecinilor sau ne sunt aduse de alții.
După rușine, a venit anxietatea. Am renunțat să caut explicații pe internet și am decis să acționez. Am aflat că temperaturile ridicate distrug gândacii și ouăle lor. Un element esențial era să spal toate țesăturile la 60 de grade. Unele lucruri riscau să se strice, iar mașina de spălat nu era suficient de mare. Așadar, m-am bazat pe două soluții anti-gândaci de pat dintr-un magazin de articole de bricolaj.
După trei zile de încercări, am constatat că metodele nu au avut succes.
Nopțile mele au devenit chinuitoare. Gândacii de pat apar doar pe întuneric, așa că stingeam lumina și așteptam jumătate de oră sau o oră să le văd. Apoi mergeam la vânătoare. Când dormeam, mă ciupeau fără milă. Aveam înțepături și mă scărpinam neîncetat.