Artistul Salvador Dalí a manifestat o fascinantă pasiune pentru părintele psihanalizei. În cartea sa „Viața secretă a lui Salvador Dalí” (obinuia să se refere la persoana sa la a treia persoană, numindu-se adesea „Divinul Dalí”), descrie întâlnirea cu Sigmund Freud:
„L-am întâlnit în sfârșit pe Freud la Londra. Împreună cu mine erau Stefan Zweig și poetul Edward James. Contrar așteptărilor mele, am purtat o discuție scurtă, dar am interacționat intens vizual. Pe lângă admirația sa pentru pictura mea, Freud nu cunoștea prea multe despre mine. Am încercat să par un fel de intelectualist universal. Ulterior, am aflat că impresia pe care mi-am creat-o era exact opusă. Înainte de a-l părăsi, am dorit să-i las o revistă cu un articol despre paranoia. Am deschis revista la pagina cu articolul meu, rugându-l să-l citească dacă avea timp pentru asta. Freud m-a privit fix, fără să acorde vreo atenție la ceea ce îi prezentam.”
Mai târziu, în amintirile sale, Freud, adresându-se lui Zweig, a spus: „N-am văzut niciodată un spaniol atât de perfect. Ce fanatic!”. Se pare că Freud l-a perceput pe Dalí mai degrabă ca pe un pacient și a continuat să tacă.
Dalí a schițat o imagine a marelui medic, descriind-o în stilul său extravagant: „Am scos un strigăt puternic. În acel moment am descoperit secretul morfologic al lui Freud! Craniul lui Freud este un melc! Creierul său are forma unei spirale – trebuie extras cu un ac!”
„CORPUL ȘI SUFLETUL EI SUNT CEL MAI BINE ÎMBRĂCATE DIN LUME”. Dalí a fost pasionat de modă, demonstrând atitudinea sa narcisică, dorind să își marcheze prezența peste tot. Prietenia sa îndelungată cu Coco Chanel i-a inoculat acesteia conceptul de „extraordinar absolut”.
Cu o notă de ironie, obiectul admirației pentru celebra Coco rămâne parodia daliniană a rafinatului Chanel No.5, parfumul nemuritor creat de ea în 1921. Despre Coco Chanel, Dalí are în scrierile sale pasaje memorabile, în care renunță la stilul ostentativ: „Seamănă cu o lebădă albă, cu capul ușor plecat, plutitoare pe valurile istoriei care aveau curând să ne inunde pe toți. Chanel vorbea ca nimeni altcineva despre acea Franță pe care o iubea cu pasiune. Ea nu avea să părăsească această țară, nici în cele mai grele vremuri. Corpul ei și sufletul ei sunt cel mai bine îmbrăcate din lume.”
CUM SE DIFERENTIAT CUBISMUL LUI PICASSO DE SUPRAREALISMUL LUI DALI. Exemplul este oferit de lucrarea lui David Vela Cervera, grafician, umorist, doctor în filologie hispanică. Cei doi artiști, Picasso și Dalí, în ciuda orgoliului artistic exagerat, s-au respectat reciproc. În ciuda megalomaniei sale, Dalí a declarat că la prima întâlnire cu Picasso a fost mai emoționat decât la o întâlnire cu Papa.
IMERSIUNE ÎN „METODA PARANOICO-CRITICĂ”. Nu este clar dacă moda imersiunii în lucrările mariilor artiști plastici este sau nu benefică acestora. A însufleți tablouri îmi pare uneori o abordare între kitsch și grotesc, adesea susținută și de inteligența artificială. Dar tiktokerilor cu timpul limitat le este mai ușor să se apropie astfel de legendele artelor. În ce măsură această metodă, așa cum a definit-o Dalí, nu generează halucinații parazite în timpul imersiunii? S-a conturat o nouă abordare a culturii, care rămâne de conceptualizat.
HISTRIONISMUL DELIRANT AL UNUI ARTIST DE GENIU. De la prima sa călătorie în Statele Unite, Dalí a fost fascinat de presa americană. Spunea că a „gustul rece și ascuțit al nonsensului”. Invitat în emisiunea lui Dick Cavett, în februarie 1971 (avea 67 de ani), a constatat gustul superficial al discuțiilor. În spatele cunoscutului histrionism delirant, lui Cavett i-a scăpat esențialul. „Nu vezi tot ce privești”, cum spunea cu tulburătoare profunzime Dalí.