ChatGPT mi-a oferit un răspuns detaliat și convingător, sistematizând:
„Este puțin probabil ca actorii să fie înlocuiți complet de roboți, deși tehnologia avansată, inclusiv inteligența artificială (AI) și roboții, joacă un rol din ce în ce mai important în industria divertismentului. Iată câteva motive și perspective legate de acest subiect:
1. Emoția umană și autenticitatea
Actorii aduc o profunzime emoțională, subtilitate și o legătură umană pe care roboții sau AI-ul, cel puțin în prezent, nu o pot replica complet. Publicul se raportează la experiențele și trăirile reale pe care actorii le transmit.
2. Tehnologie în continuă evoluție
Tehnologii precum CGI (Imagini Generate pe Calculator), deepfake și AI pot crea personaje extrem de realiste. Unele producții folosesc deja personaje generate pe calculator pentru scene complexe sau pentru a recrea actori decedați.
3. Roluri hibride
Este posibil ca în viitor să vedem mai multe colaborări între actori umani și tehnologie, unde AI ar putea spori capacitățile actorilor sau crea personaje secundare.
4. Industria teatrală și spectacole live
În teatru sau spectacole live, prezența umană rămâne crucială, implicând o interacțiune directă cu publicul.
5. Preferințele publicului
Deși tehnologia uimește, oamenii continuă să aprecieze conexiunea umană în artă. Actorii nu sunt doar interpreți, ci și reprezentanți ai culturii și emoțiilor umane.
Concluzie: Roboții și AI-ul pot completa industria actoriei, dar este greu de crezut că vor înlocui complet actorii umani, deoarece arta actoriei se bazează pe o autenticitate emoțională și pe complexitatea experienței umane, pe care mașinile nu le pot reproduce în totalitate”.
Ilustrez ideea ChatGPT-ului de la punctul 2 cu un exemplu suprarealist, din urmă cu câțiva ani, al Muzeului Dali din St. Petersburg, Florida. Au folosit metoda „deepfake” pentru a-l „readuce la viață” pe maestrul însuși. Evident, stilul artistului se pretează excelent la o astfel de reconstituire – grimasele, inflexiunile dramatice, postura…
ROBOȚII NU POT CREA OAMENI. Răsunsul ChatGPT despre condiția actorului m-a impresionat prin detalii. A doua întrebare a fost firesc să apară: „Ce este omul?”. Am primit un eseu aproape poetic, plin de adevăruri universale:
„Omul este, în primul rând, o enigmă. Este o ființă gânditoare, capabilă să se întrebe despre propria existență, să caute sensuri dincolo de limitele evidente. E o combinație fascinantă de rațiune și emoție, de vulnerabilitate și forță, un paradox care oscilează între spirit și materie. Omul creează, iubește, suferă, visează. Este arhitectul lumilor reale și imaginare, singura ființă care poate să-și imagineze infinitul și să încerce să-l înțeleagă. Totuși, este fragil, muritor, prins între trecerea timpului și dorința de a lăsa o urmă. Omul este și ființă socială, format în relație cu ceilalți, căutând continuu conexiunea, dar păstrând în sine un univers unic și irepetabil. Esențial, omul este o poveste care se scrie continuu, punându-și mereu întrebarea: Cine sunt și ce las în urmă?”.
M-am liniștit. Indiferent de profunzimea înțelegerii umanității, construită pe un volum uriaș de informații, roboții nu pot crea oameni. Cel puțin deocamdată, noi îi concepem pe ei, nu ei pe noi.
INIMA ȘI SUFLETUL. Știința și tehnologia sunt aproape de a construi o inimă artificială. Un suflet artificial – niciodată. M-am gândit la asta, după ce l-am întrebat pe ChatGPT cum aş răspunde eu la întrebarea despre ce este omul. Stilistic, mărturisesc că mi-a plăcut. Dar din poezia relativ sumbră atribuită mie, lipsește ceva fundamental: sufletul care să lege metaforele.„(…) Fragil și indestructibil în același timp, omul dansează pe marginea haosului, cu inima plină de dorințe pe care nu le poate numi. Omul e un paradox respirator, umbră și lumină, vis și prăbușire. E arhitect al nimicului și sculptor al eternului. Se teme de moarte, dar trăiește cu ea în fiecare clipă (…)”.
Ascultați-l și priviți-l pe Ben Gaya, un produs artistic perfect artificial. Ironia e că primul lui hit e despre o „componentă” pe care nu o are: sufletul.















