
Sorin Cârțu/Profimedia
Sorin Cârțu, președintele de onoare al Clubului Universitatea Craiova, și-a exprimat regretul după ce antrenorul Mirel Rădoi a ales să demisioneze din funcția de tehnician al echipei din Bănie.
„Pentru mine, a fost o despărțire neașteptată. Îmi pare rău, este un antrenor de care îmi pare rău că a plecat. A avut un parcurs internațional remarcabil, rar întâlnit în ultima vreme pentru această formație. Consider că, pentru acest traseu și pentru poziția actuală a echipei, ar fi trebuit să rămână.”
„Pasul pe care l-a făcut, clar, e decizia lui, dar pentru realizările sale… chiar dacă au fost anumite rezultate interne care nu i-au convenit, și nu doar lui, ci și altora, pentru acel parcurs ar fi trebuit să depășească obstracțiile și să continue la echipă”, a afirmat Cârțu, conform iamsport.ro.
Plecarea lui Mirel Rădoi vine după ce echipa a obținut joi prima victorie în competiția Conference League, 1-0 în deplasare cu Rapid Viena, dar a fost învinsă duminică, în Bănie, de UTA Arad cu scorul de 1-2, în Superligă.
Rădoi a preluat conducerea tehnică a echipei pe 28 ianuarie, după un mandat anterior la Universitatea între 9 august și 8 decembrie 2022. Echipa a încheiat sezonul precedent pe locul al treilea, iar Rădoi a reușit să califice clubul în premieră în faza principală a unei competiții europene în noul format.
Universitatea ocupă poziția a patra după 16 etape, cu 29 de puncte, fiind la șase puncte distanță de liderul, FC Rapid București.














