Restricții temporare de circulație pe Podul Prieteniei în data de 4 noiembrie – Economica.net

0
21
circulatia-pe-podul-prieteniei-va-fi-suspendata-temporar-pe-4-noiembrie-–-economica.net
Circulaţia pe Podul Prieteniei va fi suspendată temporar pe 4 noiembrie – Economica.net

„Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu informează că, în urma unei notificări transmise de autorităţile de frontieră bulgare, prin Centrul Comun de Contact Giurgiu, în data de 04.11.2025, circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi suspendată temporar pentru realizarea unor lucrări de infrastructură. Lucrările de construcţie şi montaj sunt planificate începând cu data de 04.11.2025, ora 09:00, până pe data de 05.11.2025, ora 09:00”, se menționează, vineri, într-un comunicat al ITPF Giurgiu.

Ca urmare a acestor intervenții, se instituie restricții de trafic pe Podul Prieteniei, în perioada 04.11.2025, ora 09:00 – 04.11.2025, ora 21:00, circulația fiind oprită pentru toate tipurile de vehicule. În intervalul 04.11.2025, ora 21:00 – 05.11.2025, ora 09:00, circulația va fi permisă doar pentru autovehicule cu masa maximă admisă de până la 3,5 tone, precum și pentru vehiculele de transport persoane.

Începând cu data de 05.11.2025, ora 09:00, traficul va fi reluat pentru toate categoriile de autovehicule.

Această măsură este necesară pentru a preveni vibrațiile în timpul procesului de betonare și stabilizare a elementelor de susținere.

Pentru a evita blocajele sau întârzierile, autoritățile de frontieră recomandă conducătorilor auto și companiilor de transport să își planifice rutele în mod eficient și să ia în considerare alternativele din județul Dolj, precum Calafat, Bechet, județul Teleorman cu Punctul de Trecere a Frontierei Zimnicea, Turnu Măgurele; județul Călărași cu Punctul de Trecere a Frontierei Călărași și punctele de trecere Vama Veche, Ostrov, Negru Vodă, Lipnița, Dobromir din județul Constanța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.