Retragerea unui fotbalist longeviv român: 99% ieșit din fotbal

0
29
unul-dintre-cei-mai-longevivi-fotbalisti-romani-si-a-anuntat-retragerea:-in-momentul-de-fata,-99-la-suta-sunt-iesit-din-fotbal-total!
Unul dintre cei mai longevivi fotbaliști români și-a anunțat retragerea: În momentul de față, 99 la sută sunt ieșit din fotbal total!

Articol de Tudor Belivacă – Publicat sâmbătă, 21 iunie 2025, 12:51

Veteranul fotbalist Victoraș Astafei (37 de ani) și-a anunțat retragerea din fotbal.

Fotbalistul, care a evoluat recent pentru ACS Târgu Mureș, a luat această decizie din cauza modului în care a fost tratat la cluburile din județul Mureș, Unirea Ungheni și ACS Târgu Mureș.

Victoraș Astafei se retrage din fotbal: „Sunt practic retras din fotbal!”

„În momentul de față, sunt practic retras din fotbal! Am revenit acasă, la Târgu Mureș, cu gândul de a contribui, iar asta am și realizat. Din punct de vedere sportiv, am avut ambiție, motivație și încredere la cel mai înalt nivel din cariera mea. Aveam planuri să joc până la 40 de ani. Am primit promisiuni la Ungheni că voi rămâne implicat în club după retragere, inclusiv promisiuni de onoruri și alte avantaje, însă acestea nu s-au concretizat.

Pot spune că am avut un rol esențial, nu doar fotbalistic, în realizările Unirei Ungheni și ACS Târgu Mureș în ultima perioadă. Am primit aceleași promisiuni și la ACS Târgu Mureș, însă totul s-a destrămat în doar câteva luni. Cu toate acestea, îmi doresc enorm ca orașul să aibă în viitor echipe care să inspire tinerii. Sper ca orașul să promoveze oameni capabili și motivați să dezvolte fotbalul din județ.”, a declarat Victoraș Astafei.

Victoraș Astafei, nativ din Târgu Mureș, a debutat în fotbalul profesionist în 2009, la echipa locală FCM Târgu Mureș. După un an la Arieșul Turda și alți doi ani la FCM, a jucat la Gaz Metan Mediaș pe bază de împrumut.

După expirarea împrumutului, a revenit la Târgu Mureș, iar în ianuarie 2013 a fost transferat la Oțelul Galați. După un an și jumătate petrecut la Oțelul a semnat cu Petrolul Ploiești. A urmat o scurtă perioadă la Adana Demirspor și, din nou, la Petrolul.

În vara anului 2016 a semnat cu FC Botoșani, și a evoluat în Malaysia la Selangor. A revenit la Sepsi pentru 6 luni, apoi a jucat la Gorica din Croația. A mai evoluat la cluburi românești ca CSM Tg Mureș, Viitorul Tg. Jiu, CSM Reșița, Unirea Ungheni (unde a evoluat 4 ani) și ACS Tg Mureș (unde a ajuns în această iarnă).

În cei 14 ani de carieră, a jucat 307 de meciuri, marcat 76 de goluri și oferit 13 pase decisive. A câștigat un singur trofeu: Liga a 2-a din Croația cu Gorica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.