Român numit adjunct al ministrului de Externe al Vaticanului

0
51
un-roman-a-fost-numit-adjunct-al-ministrului-de-externe-al-vaticanului
Un român a fost numit adjunct al ministrului de Externe al Vaticanului

Monseniorul Mihăiță Blaja fost desemnat adjunct al ministrului de Externe al Vaticanului.

Pentru prima dată în istorie, un român a fost numit adjunct al ministrului de externe al Vaticanului. Încheind cariera în Serviciul Diplomatic al Sfântului Scaun în anul 2012, Monseniorul Mihăiță Blaj a fost numit oficial în această funcție de către Papa Leon”,a declarat miercuri, pe Facebook, Mircea Abrudean, președintele Senatului României.

El afirmă că astfel de evenimentesunt semnale importante în istoriași evoluția României”.

„În octombrie, în cadrul întâlnirii cu Eminența Sa Cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat al Sfântului Scaun, am exprimat recunoștința pentru sprijinul oferit de Biserica Catolică comunităților și parohiilor românești din diaspora, evidențiind importanța multiculturalismului și diplomației de la nivelul Vaticanului”, adaugă Abrudean.

„Această numire reprezintă o recunoaștere meritată a experienței sale diplomatice vaste și a activităților intense desfășurate în serviciul Sfântului Scaun de-a lungul anilor”,declarația a fost făcută pe Facebook de către Ambasada României la Vatican.

Conform Vatican News, monseniorul Mihăiță Blaj a fost numit subsecretar al Secției pentru Relațiile cu statele și organizațiile internaționale în cadrul Secretariatului de stat.

El s-a născut în județul Neamț, la data de 7 octombrie 1978, fiind doctor în teologie și având experiență în activitatea de reprezentare diplomatică la Nunțiaturile Apostolice din Ecuador și Ciad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.