România Mare: Catastrofa Basarabiei în 24 de ore – Mărturia lui Nicolae Iorga

Douăzeci și doi de ani. Atâta a durat miracolul numit România Mare. În iunie 1940, regele Carol al II-lea a cedat, fără luptă, Basarabia și Bucovina, teritorii ale vechii Moldove a lui Ștefan cel Mare. Politica revizionistă a sovieticilor s-a impus pe harta internațională, iar românii și-au pierdut o parte din țară. Istoria poate fi analizată din diverse perspective, dar motivația dezmembrării țării noastre este rezumată perfect de istoricul Florin Constantiniu: „Am pierdut România Mare pentru că nu am fost demni să o păstrăm”.

Evenimentele de la sfârșitul lunii iunie 1940 au fost, pe cât de simple, pe atât de tulburătoare. Într-o Europă tensionată, prinzând din putere Al Doilea Război Mondial, harta lumii a fost împărțită între liderii beligeranți. La 23 august 1939, la Moscova, Germania nazistă și Uniunea Sovietică au semnat un pact de neagresiune, prin intermediul reprezentanților lor, Joachim von Ribbentrop și Viaceslav Molotov. Acordul dintre Hitler și Stalin a șocat lumea, dar României i s-a prăbușit cerul. Articolul 3 al tratatului era o dedicație nedorită: „În privința sud-estului Europei, din partea sovietică este subliniat interesul pentru Basarabia. Partea germană declară total dezinteres politic față de aceste regiuni”. Dat fiind faptul că Rusia nu a recunoscut niciodată unirea Basarabiei cu România, decizia nu a surprins pe nimeni. Eforturile diplomatice ale lui Titu Maiorescu în anii ’30 de a rezolva această dispută nu au fost suficiente. Rușii au fost fermi și au afirmat clar ce își doreau: în 1937, ministrul de externe sovietic, Maksim Litvinov, a transmis lui Maiorescu că „Vom încerca să recuperăm Basarabia prin toate mijloacele juridice și militare posibile”.

Cum se pierde o țară într-o zi

Anul 1940 a început cu hotărâre. Carol al II-lea afirma că „nici o bucată de pământ românesc nu va fi cedată fără luptă”, dar șase luni mai târziu, Stalin a râs de el. La 22 iunie 1940, Franța s-a predat Germaniei, iar Marea Britanie era sub presiune, astfel că România și-a pierdut aliații importanți. A doua zi, sovieticii au început aplicarea acordului, cerând și Bucovina ca „preț al ocupării Basarabiei”. Hitler nu a fost de acord cu lăcomia rușilor, considerându-se moștenitorul de drept al fostelor teritorii ale Imperiului Habsburgic. Dar Rusia luase deja inițiativa. La 26 iunie, ora 22:00, ambasadorul României la Moscova, Gheorghe Davidescu, a primit ultimatumul. În afara gravității cererii, sovieticii au dat un termen de 24 de ore pentru răspuns. Mesajul integral a ajuns în România abia la 6 dimineața.

Dimineața zilei de 27 iunie, regele Carol al II-lea nu a luat nicio decizie, ci a întrebat diverși experți despre posibilitatea cedării fără luptă. Acesta a cerut sfaturi ambasadorilor Germaniei și Italiei, apoi a convocat Consiliul de Coroană pentru ora 12:00. S-au conturat două tabere, cu argumente militare, politice, logistice și patriotice. S-a dezbătut. Rezultatul? 10 pentru acceptarea ultimatumului, 11 împotriva, 4 pentru negocieri cu sovieticii, iar premierul s-a abținut.

România Mare nu avea susținere de la nimeni – nici de la vecini, nici de la aliați, nici de la propria clasă politică. Un nou Consiliul de Coroană, în condiții de tensiune. Constantin Argetoianu a concluzionat: „Liniște în Est. Sacrificii momentane”. Carol al II-lea a decis: cedăm Basarabia fără luptă. 24 de ore au fost suficiente pentru dezmembrarea unei țări și a speranțelor românilor.

ULTIMATUMUL. „Să înapoieze cu orice preț Uniunii Sovietice Basarabia”

…textul ultimatumului

„Toți cei care făceau pe eroii la prânz s-au dezumflat”

În jurnalul său, regele a notat voturile membrilor Consiliului de Coroană, considerând-o o dovadă de lașitate. Cu o notă amară, el a notat: „Consiliul are loc și am ieșit din el amar și dezgustat. Toți cei care făceau pe eroii la prânz s-au dezumflat. Numai șase voturi au fost pentru rezistență.”