Evenimentul a avut loc în prezenţa Preşedintelui României și a Cancelarului federal german, în contextul vizitei oficiale a şefului statului român în Germania, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.
Documentul stabilește un cadru concret pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale, axat pe domenii strategice, inclusiv politici europene, securitate, economie, energie, justiție și relații socio-culturale.
Un aspect central al acordului îl constituie războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, precum și susținerea Ucrainei, Republicii Moldova și a altor state partenere din vecinătatea estică a UE și a Balcanilor de Vest. Planul de Acțiune evidențiază importanța colaborării și sprijinului în cadrul procesului de aderare a României la OCDE și menționează consolidarea cooperării în afacerile consulare, comunicare strategică și diplomație publică. Cooperarea româno-germană în domeniul politicilor europene este, de asemenea, un punct crucial, reflectând angajamentul pentru o Uniune Europeană unită, rezilientă, sigură, prosperă și orientată spre viitor.
O atenție deosebită este acordată cooperării în domeniul securității și apărării, concentrându-se pe întărirea apărării NATO – în special pe Flancul Estic –, precum și pe cooperarea în industria de apărare, inclusiv coordonarea inițiativelor UE și NATO.
Planul de Acțiune subliniază prioritatea extinderii cooperării economice existente, a comerțului bilateral și a investițiilor care generează locuri de muncă. Germania rămâne principalul partener comercial al României, cu un volum de schimburi comerciale de peste 42 de miliarde de euro în 2024 și o pondere de peste 20% din totalul exporturilor României. Totodată, reprezintă cel mai important investitor în economia românească.
Documentul vizează oportunități de cooperare mai strânsă în domenii precum tranziția energetică, transporturi, conectivitate, justiție și afaceri interne, în concordanță cu prioritățile ambelor țări.
Comunitățile germane din România și românești din Germania joacă un rol important în consolidarea relațiilor bilaterale. La finalul anului 2024, comunitatea românească din Germania număra peste 900.000 de persoane.
În domeniul muncii și afacerilor sociale, este evidențiată necesitatea continuării unei cooperări aprofundate, în temeiul unei declarații comune între ministerele relevante. Este, de asemenea, vizată implementarea programelor bilaterale de lucru în domenii precum protecția socială, cu accent pe protejarea lucrătorilor mobili.















