Într-o comunicare recentă, Mădălin Ionescu a relatat o întâmplare emoționantă. Seara trecută, mama sa, locuind în apropiere, i-a trimis un mesaj, exprimându-și disconfortul. Mădălin, imediat, s-a deplasat la domiciliul mamei sale.
„La ora 23:00, mama mi-a scris. Nu face asta niciodată fără motiv. Nu din lipsă de afecțiune, ci pentru că a învățat, poate prea timpuriu, că suferința se confruntă cu demnitate, în liniște, departe de privirile celor dragi.”
Uneori o considerăm puternică, de-a dreptul neclintită. Alteori, ea pare a fi o tânără obosită, care a înțeles prea devreme ce înseamnă pierderea. Mesajul ei era concis, dar greu de interpretat: o mare tensiune arterială. Luase medicamente, însă fără efect. Teama începea să se răspândească printre cuvinte. Am pornit imediat mașina.
Drumul a fost scurt, dar în mintea mea, imaginile se derulau: mama, copil, mamă, o femeie ce ne-a întreținut pe toți trei într-un echilibru precar peste prăpastie.
Cum se simte acum mama lui Mădălin Ionescu
„La sosire, am găsit-o liniștită, dar în ochii ei, pe care îi cunosc mai bine decât pe ai mei, era o frică clară. Nu panică. Nu, ea nu se lasă ușor cuprinsă de disperare. Ci o frică lucidă, a cuiva care cunoaște bine viața și, mai ales, sensul pierderii. A fost greu să o conving să accepte ajutorul.
O doare perspectiva spitalului, nu din cauza lipsei de încredere în medici, ci pentru că, așa cum mi-a spus odată, „nu vreau să mă îndepărtez de voi, printre străini, sub lumina neonilor și cu vocea mea stingându-se în gol”. Echipa de salvare a fost excepțională – trei profesioniști dedicați. I-au măsurat tensiunea, i-au vorbit calm și, într-un fel pe care nu-l pot exprima, i-au redat o doză de încredere. Un tratament injectabil a readus-o în formă.
Cu ce s-a ocupat mama lui Mădălin Ionescu
Irina Ionescu a fost întotdeauna o persoană activă. A fost profesoară. Are trei copii: Mădălin, Dragoș și o fată. În prezent, este pensionară, dar uneori are grijă de nepotul său, Filip.
„Mama… Mama noastră. O femeie care la șapte ani și-a pierdut mama și a experimentat orfelinatul – un loc dur, fără căldură umană, unde copiii cresc cu brațele goale, dar cu o dorință de iubire nemărginită.”
A devenit profesoară – și ce profesoară! O făclie aprinsă într-o clasă de elevi, dăruind din puținele sale resurse pentru ca alții să aibă mai mult. Dragostea pentru profesie a fost o vocație. A crescut-o pe noi cu răbdare, cu blândețe, cu o iubire care ar fi putut schimba lumea.”
Și a continuat: „Suntem trei. Un prezentator TV care-i datorează fiecare cuvânt rostit în fața micului ecran, un matematician genial care a învățat logica din felul mamei sale de a explica lecțiile vieții, și o actriță care poartă în fiecare rol ecoul poveștilor spuse seara, în bucătărie, la lumină slabă.”
Mama a suportat suferințele cu tărie, dar cu inima plină de bucuria simpla de a fi avut copii reușiti. Că a meritat. Aseară, la ora 23:00, mama mi-a scris. În acel mesaj, simplu și fragil, era întreaga poveste a unei femei care n-a cerut nimic și a dăruit totul.”