
Șapte membri ai Partidului Național Liberal au inițiat, în data de 13 noiembrie, un proiect legislativ pentru modificarea și completarea Legii nr. 544/2001 privind accesul liber la informații de interes public.
În mod specific, aceștia solicitau restricționarea accesului la informațiile referitoare la cercetări științifice și la contractele instituțiilor publice.
„Având în vedere particularitatea activităților de cercetare și dezvoltare, propunem extinderea legii în sensul definirii informațiilor cu regim special ca fiind cele ce vizează exclusiv cercetări științifice aflate în curs sau finalizate, rezultatele și metodologiile cercetărilor științifice, informații despre secrete comerciale și brevete”, se precizează în expunerea de motive.
De asemenea, în proiect se prevedea că „distribuirea acestor informații în spațiul public poate cauza prejudicii considerabile activităților de cercetare și dezvoltare, unele proiecte fiind de durată, de până la 10-20 de ani (de exemplu, cercetările în domeniul agricol). Astfel, este nevoie de o protecție minimă pentru informațiile despre cercetări, secrete comerciale sau brevete, deținute sau realizate de instituții publice”.
Motivul principal al proiectului legislativ
Motivul exprimat a fost acela că un număr mare de solicitări pentru informații de interes public îngreunează activitatea instituțiilor.
„Necesitatea modificării legii se bazează și pe situații concrete, în care aceeași persoană a formulat, în câteva luni, multiple solicitări de transmitere a unor informații similare către aceeași instituție publică, ceea ce duce la dificultăți sau blocaje în desfășurarea activităților și poate genera litigii repetitive împotriva autorităților vizate”, se mai arată în expunerea de motive.
Proiectul a fost ulterior retras
Ulterior, Partidul Național Liberal a anunțat printr-un comunicat de presă că inițiatorul și coautoratarii proiectului de modificare a Legii nr. 544/2001 privind accesul la informații de interes public au decis retractarea inițiativei legislative.
Legea nr. 544/2001 reglementează accesul liber la informațiile de interes public în România. Conform acesteia, orice persoană, română sau străină, are dreptul să solicite și să primească informații relevante din sectorul public. În schimb, legile nu acoperă date personale sau informații clasificate.














