Anterior, sateliții erau aparate rare și complexe, concepute pentru a ne ajuta să înțelegem mai bine planeta. Astăzi, în jurul Pământului gravitează aproape 12.000 de sateliți, mulți dintre ei fiind deja inactivi sau potențial periculoși pentru alte obiecte spațiale. Spațiul apropiat devine o adevărată grămadă de resturi metalice și plastice, în continuă extindere.
Conform Biroului pentru Afaceri Spațiale al Națiunilor Unite (UNOOSA), la data de 11 iunie 2025, nu mai puțin de 11.780 de sateliți se aflau pe orbita Pământului. Majoritatea sunt în orbita joasă (LEO), la altitudini sub 2.000 de kilometri. Aproximativ 8.110 dintre ei se află în această orbită, iar peste 6.000 fac parte din megaconstelația Starlink, un proiect al companiei SpaceX.
Orbitele planetei, din ce în ce mai aglomerate
LEO nu este singura zonă aglomerată a spațiului apropiat. Există și orbita medie (MEO), folosită pentru sistemele globale de navigație (GPS, Galileo, GLONASS și BeiDou), cu 199 de sateliți prezenți. La o distanță mai mare, la aproximativ 36.000 de kilometri deasupra ecuatorului, funcționează 552 de sateliți în orbita geostaționară (GEO), folosiți în principal pentru comunicații și prognoze meteorologice.
Creșterea numărului de dispozitive spațiale crește exponențial riscul coliziunilor și al apariției unor resturi necontrolabile. Deja există aproape 3.000 de obiecte nefuncționale în orbită, reprezentând sateliți defecte, componente abandonate sau fragmente rezultate din coliziuni anterioare.
Riscul sindromului Kessler: când haosul orbital scapă de sub control
Fizicianul Donald Kessler a anticipat în anii ’70 un scenariu îngrijorător: o coliziune majoră în spațiu poate declanșa o avalanșă de resturi care vor lovi alți sateliți, creând o reacție în lanț. Acest „sindrom Kessler” devine din ce în ce mai relevant, pe măsură ce numărul sateliților, activi și inactivi, crește uluitor.
În prezent, SpaceX intenționează să ajungă la 12.000 de sateliți în rețeaua Starlink, iar planurile viitoare ar putea aduce numărul până la 34.400. Deși aceste constelații asigură acces la internet în zone greu accesibile, riscă să transforme spațiul într-un mediu periculos pentru știință, observații astronomice și viitoarele lansări.
Dezvoltarea megaconstelațiilor spațiale are și un alt efect negativ: poluarea vizuală a cerului. Astronomii se plâng că observațiile lor sunt perturbate de sateliții ce reflectă lumina solară, iar pasionații de astronomie observă o scădere a vizibilității stelelor.