
Dinamo iese din insolvență, o zi istorică pentru club
23 iunie 2025
Clubul de fotbal Dinamo, din București, a anunțat, printr-un comunicat oficial, ieșirea din procedura de insolvență. Această decizie permite echipei să evolueze începând cu sezonul 2026-2027 din nou în competițiile europene. Reacția fostului patron al Sportul Studențesc, Vasile Șiman, implictat într-un diferend judiciar cu Dinamo, a fost una așteptată.
Anterior, în aprilie, Curtea de Apel București a decis în favoarea clubului, respingând apelul lui Vasile Șiman. Această decizie a permis clubului să inițieze procedurile necesare pentru a ieși din insolvență, conducând la rezultatul pozitiv de la începutul săptămânii actuale.
Șiman a declarat că va continua să își apere interesele prin toate căile legale.
Concret, Șiman a afirmat: „Este bine că Dinamo a ieșit din insolvență. Eu nu am dorit să obstrucționez acest proces. Dacă aș fi avut un astfel de obiectiv, aș fi solicitat participarea la masa credală. Litigiile mele nu au intervenit în procedura de insolvență. Voi continua să-mi apăr interesele pe toate căile legale”.
Administratorul judiciar al clubului, Răzvan Zăvăleanu, a fost întrebat dacă fostul patron va ataca decizia Curții de Apel. Zăvăleanu a răspuns că „se va judeca și calea de atac a acestuia, dar nu mai văd ce se poate întâmpla. În principiu, teoretic, se mai poate schimba ceva. Practic însă, nimic. Am documentat și fundamentat toate acțiunile noastre, motiv pentru care avem azi acest anunț oficial.”
Comunicatul oficial al clubului:
ZI ISTORICĂ PENTRU DINAMO!
Am ieșit OFICIAL din INSOLVENȚĂ!
După o perioadă grea, plină de provocări și sacrificii, clubul Dinamo e din nou liber! Un capitol dificil s-a încheiat, iar de azi începe un nou drum – cu demnitate și forță! Decizia a fost confirmată de Tribunalul București, rezultatul unui complex proces de reorganizare financiară și administrativă, sprijinit de echipa dedicată și de încrederea demonstrată de suporteri, investitori și parteneri.














