Sinaia: Trasee montane și obiective turistice

0
41
locuri-de-vizitat-in-sinaia-–-trasee-montante-si-obiective-turistice
Locuri de vizitat în Sinaia – trasee montante și obiective turistice

Sinaia este o destinație apreciată atât de iubitorii de sporturi de iarnă, cât și de cei care se încântă de frumusețea naturii din Munții Bucegi.

Despre orașul Sinaia

Stațiunea Sinaia este amplasată la altitudini cuprinse între 798 și 1055 de metri, pe versantul sud-estic al Masivului Bucegi, de-a lungul Văii Prahovei. Pădurile de la poalele munților Furnica, Zgărbura, Colții lui Barbeș și Culmea Izvorului încadrează stațiunea într-un peisaj natural fascinant.

La 123 km de București și 37 km de Brașov, Sinaia se află pe DN1 și dispune de conexiuni feroviare.

Fostă reședință regală, și purtând un nume sacru, cel al Muntelui Sinai, dat inițial mănăstirii de către Spătarul Mihail Cantacuzino (sec. XVII), Sinaia îmbină armonios frumusețea naturii cu arhitectura impresionantă.

Scurt istoric al orașului

Zona Sinaia era nelocuită în secolul al XVII-lea. Primii locuitori, stabiliți în pădurea de la poalele Bucegilor, au fost călugării mănăstirii Sinaia, zidită între 1690 și 1695 de către marele spătar Mihai Cantacuzino. Orașul a primit numele mănăstirii, iar aceasta a fost numită astfel după pelerinajul spătarului la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din peninsula Sinai.

La începutul secolului al XIX-lea, întreaga Vale a Prahovei era o singură comună, numită Podul Neagului.

În 1866, principele Carol I a ajuns la Mănăstirea Sinaia, implicându-se în dezvoltarea regiunii. În 1874, unele sate din afara comunei Comarnic au primit numele de Sinaia, devenind o comună cu sediul la Bușteni.

La 9 mai 1880, Sinaia a devenit comună urbană, cuprinzând sate precum Izvor și Furnica . În 1884, satele Predeal, Azuga, Bușteni și Poiana Țapului s-au separat, formând comuna Predeal. Familia regală a României și-a stabilit reședința de vară la Sinaia, construind Castelul Peleș.

La sfârșitul perioadei interbelice, Sinaia avea 3.906 locuitori și era reședința plășii Sinaia. În 1950, a intrat în administrația raionului Câmpina, iar după 1952, din regiunea Ploiești. În 1968, județul Prahova a fost reînființat și Sinaia a redevenit parte a acestuia.

Obiective turistice în Sinaia și împrejurimi

Castelul Peleș

Castelul Peleș Sinaia

Castelul Peleș este unul dintre cele mai cunoscute obiective din România, construit la inițiativa primului Rege al României, Carol I. Ceremonia de punere a pietrei de temelie a avut loc la 10/22 august 1875.

Peleș impresionează prin valoare istorică și frumusețe arhitecturală. Dispune de 160 de camere, scări impunătoare, sală de spectacole și turnul central cu o înălțime de 66 de metri. În preajmă se află și construcții mai mici: Pelișorul și Foișorul. Peleș a fost primul castel complet electrificat din Europa.

Mănăstirea Sinaia

Mănăstirea Sinaia

Mănăstirea Sinaia, o minunată catedrală a Bucegilor, este prima construcție din zonă, datând de la sfârșitul secolului XVII. Dedicate Sfintei Fecioare Maria, reprezintă punctul de origine al denumirii orașului.

Construcția a durat 5 ani, și avea un scop dublu: apărare și protecție a drumului comercial București-Brașov, și asigurarea unui adăpost pentru pustnici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.