
Federatia Naționala a Sindicatelor din Administrație (FNSA) și Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului României (SAALG) solicită revizuirea procesului de reorganizare a Cancelariei prim-ministrului într-un cadru legal, transparent și implicând activ organizațiile sindicale reprezentative, conform ultimelor informații.
Cele două organizații sindicale avertizează că, în lipsa respectării obligațiilor de dialog social, se vor adresa instanțelor europene competente, inclusiv Comisiei Europene, solicitând inițierea unei proceduri de infringement împotriva statului român, pentru încălcarea legislației comunitare privind consultarea și informarea lucrătorilor.
„Neconsiderarea legii în reorganizarea Cancelariei Prim-Ministrului este o abordare politică ce reamintește tiparele din trecutul Republicii Socialiste România”, se menționează în comunicatul emis.
Cele două sindicate atrag atenția că reorganizarea instituțională, demarată urgent și fără consultări ample, reprezintă o încălcare a normelor și a acordurilor colective în vigoare.
„Considerăm că ignorarea obligațiilor legale și a dialogului social subminează valorile democratice ale unei administrații responsabile și afectează grav imaginea unui guvern care se pretinde ‘pro-european’. Lipsa dialogului real cu partenerii sociali încalcă flagrant principiile statului de drept și creează premise pentru un comportament arbitrar și autoritar, incompatibil cu normele democratice. Instituția nu este o proprietate privată, iar funcția publică presupune respectarea drepturilor constituționale, a legislației naționale și europene, nu o administrare arbitrară a resurselor umane și instituționale”, au transmis reprezentanții sindicatelor.
Acestea au subliniat o posibilă „epurare politică, mascată de aparenta austeritate și responsabilitate”.
„Dorința de a elimina angajați neconformați, care au avut curajul să protesteze sau să semnaleze abuzuri, se manifestă prin acțiuni administrative motivate politic, inclusiv împotriva liderilor sindicali. România se îndepărtează de valorile democratice”, se mai arată în comunicat.
Șeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, a anunțat, într-o conferință de presă, reorganizarea instituției pe care o conduce. Jurca a explicat că vor fi desființate 40% din posturi, inclusiv funcții de demnitari, ceea ce va aduce o economie lunară estimată la 850.000 de lei.














