
Situația critică de la Mina de sare Praid, cu risc de colaps. FOTO: Inquam Photos / Alex Nicodim
Ministrul Mediului a declarat că situația din Praid rămâne gravă.
„Eroziunile din plafonul minei s-au extins semnificativ în ultimele zile, inclusiv în adâncime. Prioritatea principală este protejarea vieților omenești și evitarea unei potențiale catastrofe ecologice”, a precizat ministrul.
Potrivit acestuia, Apele Române au alocat fonduri pentru a începe studiul de fezabilitate privind acumulările care vor diminua riscul de inundații pe pârâul Corund.
Totodată, se caută o sursă de finanțare pentru desalinizarea râului Târnava Mică, pentru a asigura din nou apă potabilă pentru persoanele afectate. Apa curentă este contaminată cu cloruri și este nepotrivită pentru consum.
Ministrul a menționat progrese în lucrările de deviere a pârâului Corund, precizând că debitul apei este în scădere. Experții naționali și europeni analizează soluții tehnice pentru consolidarea zonei afectate și pentru evacuarea apei sărate din subteran.
Se studiază stabilizarea definitive a zonei
Acțiunea de la Praid are drept scop nu doar salvarea monumentului istoric, ci și protejarea comunității locale. Se analizează scenarii pe termen lung pentru stabilizarea zonei, inclusiv în situații climatice extreme, și metodele de minimizare a impactului asupra mediului.
De asemenea, se vor evalua despăgubirile pentru operatorii economici afectați.
„Monitorizăm cu atenție măsurile de siguranță luate pentru salină, locuințe și infrastructură. Colaborăm cu specialiștii pentru identificarea și implementarea unor soluții rapide și eficiente. Activitatea este coordonată între ministere, experți, administrația locală și SALROM pentru gestionarea eficientă a situației și limitarea riscurilor”, a declarat și ministrul Economiei.














