Slavici, acuzat de trădare și spionaj: umilința și furtul manuscrisului

Convingerile politice ale lui Ioan Slavici l-au plasat adesea în opoziție cu evenimentele istorice ale vremii, într-o perioadă dificilă pentru țară, înainte de Unirea. A fost acuzat pe parcursul întregii sale vieți, mai întâi de autoritățile austro-ungare, apoi de cele românești, de trădare.

La vârsta de 72 de ani, Ioan Slavici a stat în fața Curții Marțiale, așteptând judecata și condamnarea. Sfârșitul Primului Război Mondial nu i-a adus pacea mult visată. Era un nume consacrat în literatura română, creatorul personajelor celebre precum Popa Tanda și Pădureanca, Zâna Zorilor și Negru-împărat, dar pentru acuzatori, era doar un trădător.

Conflictul cu autoritățile a început în 1914, atunci când conducea ziarul „Ziua”, o publicație cu orientare filogermană, care pleda pentru neutralitatea României în Primul Război Mondial. În apărarea sa, adresată posterității, Slavici scria: „Îmi amintesc că, de câte ori am vorbit de rău armata română spunând că nu este pregătită pentru război… Am criticat conducătorii țării considerându-i incapabili să organizeze o Românie mare și să o consolideze, și poporul român, ferm în convingerea sa că nu este spiritual pregătit pentru realizarea visului secular… Am considerat Rușii și Sârbii aliați periculoși, iar Franța și Anglia egoiste și potențial periculoase.” Aceste declarații apar în cartea sa, „Închisorile mele”. România Mare s-a format, însă Slavici nu s-a bucurat: „Lucru acesta, deocamdată, nu mă poate încânta…”.

Slavici detaliază experiența sa în fața autorităților: „Un tânăr funcționar, apărut în fața mea, m-a primit…și a început să mă ispitească, să mă interogheze”, scria acesta, relatăd cum, fiind cerut explicații pentru un concurs organizat de el la ziarul „Ziua”, a fost eliberat. Însă, nu fără o serie de discuții punctuale cu autoritățile.

Era ziua sa de naștere, 19 ianuarie 1919, iar Slavici a fost chemat la Curtea Marțială. Întâlnirea neașteptată cu Nicolae Iorga, cu care avut divergene politice anterioare, l-a marcat. La Curtea Marțială a stat mai întâi la scară, apoi patru ore într-un coridor îngust, înainte să fie condus la maiorul Niculescu Bolentin. Acesta a decis arestarea sa, și trimiterea la Văcărești.

Și Slavici, și unii colaboratori ai „Gazalei Bucureștilor”, au fost acuzați de „atentat la siguranța statului și complicitate cu inamicul”, ajungând la închisoarea Văcărești. Printre ei se numărau nume cunoscute ale vremii.

În infernul de la Văcărești

Slavici descrie condițiile cumplite de detenție: „Am văzut iadul lui Michelangelo, am văzut Campo Santo de la Pisa. Dar cele văzute la Văcărești…”. Închisoarea era plină de oameni slabi, îmbrăcați în zdrențe. Avea locuri dedicate bolnavilor care aveau să moară. Condițiile erau deplorabile, iar Slavici observă că „acolo oamenii erau aduși să moară”.

În sala mare de detenție se aflau 17 persoane, zăbrele groase la ferestre, sobă, masă. Aerul era greu, bântuit de păduchi. Slavici observă suferințele și sacrificiile oamenilor.

Spitalul, transformat în loc de moarte, era fără medicamente, medic, și plin de morți. Slavici a aflat despre moartea a numeroșilor indivizi aducând cu sine relatarea unui deținut, Gheorghe Cristescu, despre cum se proceda.

Slavici descrie urâte aspecte ale morții, și a transportului cadavrelor din închisoare.

Amenințări și nedreptăți

În timpul procesului, Slavici se confruntă cu acuzații injuste. Știa că autoritățile aveau la dispoziție resurse mult mai mari, și că putea fi ușor acuzat de orice. A explicat și a fost confruntat cu diverse nereguli.

Cenzura epocii

Slavici își apără convingerile, chiar și atunci când a publicat articole critice la adresa României, și este confruntat cu cenzura. El explică de ce unele materiale nu apăreau sau aveau modificări înainte de publicare.

Slavici și germanii, o poveste fără finalitate

Slavici este acuzat de legături cu germanii și de spionaj. În replică și argument, el explică relațiile sale cu persoane din acea perioadă, și argumentele sale, în vederea clarificării.

Slavici este eliberat după 11 luni de detenție, în 1919. A refuzat să semneze grațierea ca și recunoaștere a vinovăției.

La Fortul Domnești

Slavici a relatat despre alte arestări din acea perioadă, și detenții anterioare în alte locații.

Dispariția manuscrisului „Musculiță”

Slavici descrie modul în care manuscrisul său, „Musculiță”, și o parte din „Gramatica limbii române – Partea a II-a Sintaxa”, a dispărut din posesia sa.

Procese de presă

Slavici a fost implicat în trei procese de presă, relatând experiențele sale și nedreptățile trăite în contextul politic al momentului.