Nu există stimulente pentru performanță și nici o corelație între performanța spitalelor și cheltuielile acestora. Este o problemă semnificativă. De asemenea, nu există planuri de reducere a sporurilor în sănătate.
Mărimea sporurilor ar trebui stabilită de managerii de spitale. Aceștia pot stabili dacă sporurile rămân în limite rezonabile sau ating nivelul maxim.
Fiecare manager individual evaluează situația și hotărăște dacă acordă sporuri la limita maximă sau în limitele legale. Ca fost președinte al Consiliului Județean, am beneficiat de posibilitatea acordării unor sporuri din fonduri europene, dar am ales 35%, nu 50%. Am realizat absorbții semnificative de fonduri europene. O opțiune maximalistă ar fi stabilit un exemplu negativ pentru colegii cu venituri mai mici. Managementul permite reglementarea sporurilor în limitele legii.
Premierul a exemplificat situația:
Să luăm exemplul unei secții de tuberculoză. Există un spor minim și unul maxim. Dacă într-o secție cu 10 paturi există doar un pacient cu TBC, este justificat acordarea sporului maxim? Dacă spitalul înregistrează pierderi și are restante financiare? Ar trebui analizate alte aspecte, cum ar fi capacitatea de contaminare, dacă erau 9 pacienți. Acestea sunt exemple simple. Managerii spitalelor trebuie să fie eficienți, să ofere servicii de calitate și să plătească personalul corect, nu doar să solicite sporuri fără limite.