Ignacio Heras, atacantul Stelei București, s-a transferat la FC Argeș
Jucătorul în vârstă de 28 de ani a semnat un contract pe două sezoane cu formația nou-promovată în fotbalul profesionist românesc.
Ignacio Heras, noul jucător al FC Argeș
FC Argeș și-a continuat activitatea de transferuri, în vederea integrării în liga superioară.
„Nacho” Heras a evoluat în tinerețe în cadrul cluburilor de copii și juniori ale lui Atletico Madrid, înainte de a experimenta diverse echipe de nivel inferior din Spania:
Atletico Baleares, Leganes B, Getafe B, Burgos Promesas, Linense, Recreativo Huelva.
A ajuns la Steaua București în februarie 2024. În sezonul recent încheiat de Liga 2, a înscris de șapte ori și a oferit două pase decisive în 29 de meciuri. Ultimul său gol pentru Steaua a fost marcat chiar în partida cu FC Argeș din 24 aprilie, victoria „vulturului” fiind de 4-2. Heras a deschis scorul în acel meci. Conform transfermarkt, valoarea sa este de 150.000 de euro. Jucătorul măsoară 177 cm.
La final de campionat, antrenorul Stelei, Oprița, a anunțat plecări din lot. Heras, printre posibile plecări, s-a transferat la FC Argeș.
„Sunt doi jucători care vor pleca cu siguranță: Matei și Sierra. Referitor la Frănculescu, nu știu dacă CFR îl va mai păstra. Heras și Drăghici sunt și ei în discuții cu alte cluburi. Aș dori un lot echilibrat valoric în sezonul următor. Juniorii care vor demonstra că pot juca la prima echipă vor avea oportunități”, a declarat Daniel Oprița, antrenorul Stelei, la finalul campionatului în care clubul a promovat.















