Unul dintre cei mai prolifici scriitori români, Panait Istrati, a perceput socialismul ca un substitut pentru familia sa lipsită de tată. Tatăl său, un grec din Cefalonia, a decedat la scurt timp după nașterea lui Istrati. Totodată, scriitorul s-a manifestat ca un adversar convins al burgheziei. A avut credință în Moscova, însă a cerșit la Paris. A străbătut Egiptul, Elveția și Grecia, căutând tatăl pierdut, dar Levantul a rămas „acasă”.
Istricul și scriitorul Stelian Tănase, autorul celei mai complete biografii a lui Panait Istrati, publicată la Editura Corint, a explicat în cadrul unui interviu pentru „Weekend Adevărul” contradicțiile politice care au marcat viața scurtă a celui mai tradus scriitor român.
„Weekend Adevărul”: Panait Istrati a fost un produs al timpului său – al Brăilei, orașul în care s-a născut? Al contextului în care a crescut, cu o mamă analfabetă și un tată grec decedat la scurt timp după nașterea sa? Cum a contribuit acest mediu la formarea sa ulterioară? Poate că un destin diferit l-ar fi așteptat dacă s-ar fi născut cu 50 de ani mai târziu…
Stelian Tănase: Epoca joacă, desigur, un rol important. Suntem cu toții victimele generației în care ne naștem, dar cred că locul nașterii a avut cea mai mare influență. Brăila, Dunărea, Levantul au marcat cel mai pregnant dezvoltarea sa. El provine din lumea unei culturi antice, cu influențe din Evul Mediu târziu. Nu era un om al culturii scrise, nu în sensul de analfabet, ci din cauza lipsei unei educații formale. A absolvit doar patru clase, spre deosebire de prietenul său Nikos Kazantzakis, care a urmat studii superioare. Nu a fost influențat de mediile academice, de biblioteci, nici de cercurile mondene. S-a impus la Paris, departe de lumea literară bucureșteană. Locul de naștere a lăsat o amprentă profundă asupra sa.
La Mecca revoluției proletarilor
Mulți scriitori au avut de-a face cu politica; unii chiar au profitat de aceasta. Iar Istrati a suferit din cauza convingerilor sale politice. De ce a perseverat în concepțiile sale, chiar și în urma greșelilor repetate?
Opțiunile sale politice nu pot fi considerate greșeli. A crezut în ceea ce a crezut. Trecerea timpului și prăbușirea regimului comunist ni se par evidente acum. Nu doresc să-l judecăm pentru opiniile sale bolșevice sau pentru admirația sa pentru așa-zisa revoluție din Rusia sovietică. Ar fi prea ușor, la un secol distanță, să-l criticăm. Istrati s-a implicat în conflictele ideologice ale vremii sale, din primul sfert al secolului XX, și a rămas ancorat în aceste idei. Meritul său constă în faptul că s-a desprins de aceste credințe, renunțând la Moscova și la bolșevism. A fost un act de curaj. Dacă analizăm cronologic, el a fost primul scriitor care a avut curajul de a se dezice de idealurile sale, primul care a părăsit Moscova. Istrati a demonstrat un curaj exceptional.
Și nu doar că s-a dezis, ci a și vrut să dezvăluie lumii, în spatele propagandei bolșevice, ce se ascundea. După întoarcerea sa din Rusia, a scris “Spovedania unui învins”.
Pentru un scriitor este esențial să-și exprime opiniile, mai ales când acestea au suferit o schimbare radicală. Problema sa a fost incapacitatea de a depăși conflictul cu Moscova, un conflict care l-a afectat profund.
Totuși, au rămas cuvintele sale despre dorința de a fi înmormântat pe pământ rusesc. Este o diferență între a avea o atitudine față de o cultură și a dori să deții un loc de veci în propria țară. Acesta a fost un scriitor care a cunoscut Occidentul și lumea civilizată, totuși a dorit să fie înmormântat în Rusia. Care a fost motivația sa?
Entuziasmul său a fost excesiv. A fost ușor de influențat, devenind un adept al cauzelor la care s-a angajat. Declarația sa din 1927, unde spune că numai în URSS se poate scrie liber și că vrea să fie îngropat în Rusia, reprezintă o explozie de entuziasm de moment. A fost o greșeală, în afara contextului. Acesta a fost un aspect vulnerabil al personalității sale. A arătat un curaj intelectual extraordinar în a-și recunoaște greșelile dupa 16 luni în URSS. Câți oameni au capabilitatea de a fi astfel de autocritici?
Dictaturi pentru „omul-masă”
În ultima parte a vieții, a exprimat opinii remarcabile, menționând că, fie că este vorba de comunism, fie că este vorba de fascism, umanitatea se îndreaptă spre o suferință tot mai profundă. A fost sincer în opiniile sale?
Aici se reflectă perceperea lui din acea perioadă. Nu este condamnabil. În acea vreme, ambele ideologii se prezentau drept democrații menite să servească omului simplu, dar aveau aceleași intenții. Revista „Cruciada românismului”, la care a colaborat, nu aparținea niciunui tabăr politic, deși a fost acuzată. Acest fapt a dus la dispariția revistei. Istrati a fost obligat să coopereze din cauza izolării create de lipsa colaborării cu marile edituri din România.
Dacă nu ar fi avut o viață grea, scrierea sa ar fi fost diferită? Dacă ar fi frecventat cercurile literare, opera sa ar fi fost alta?
Nu putem specula asupra unui alt destin. A scris despre viața sa cu sinceritate remarcabilă. Nu a falsificat realitatea pentru a construi o imagine idealizată.
S-a concentrat pe reflectarea lumii în care a trăit și a demonstrat o intuiție genială prin această abordare, mai degrabă decât de a o considera lipsită de importanță.
În plus, felul în care se privesc personajele sale este universal. Moș Anghel este un personaj universal, ca unul shakespearian.
De ce scriitorii români nu l-au iubit pe Istrati? Lipsa prezenței lor la înmormântarea lui vorbește de sine. Nici Nicolae Iorga nu l-a apreciat.
Existau divergențe ideologice între aceştia. Problemele de ordin profesional, de exemplu, au dus la tensiuni între Iorga şi Istrati. La moartea lui Istrati, Iorga, la fel ca alți intelectuali, și-a revizuit atitudinea. Totuși, să nu uităm că înmormântarea sa a fost un eveniment important, cu o multitudine de participanți, conform surselor din acea perioadă. Panait Istrati a decedat la o vârstă relativ tânără, într-un context caracterizat de mare popularitate, atat in randul publicului larg, cat si in randul elitei intelectuale. În plus, înmormântarea sa a fost susţinută financiar de membrii familiei regale. Contacte din cele mai înalte clase sociale i-au demonstrat respectul şi prestigiul.