
Andrei Cordea (imagine: VLAD BEREHOLSCHI / imago sportfotodienst / Profimedia)
CSF Cluj s-a impus în fața echipei FK Csikszereda, scor 3-1, într-un meci disputat vineri pe stadionul „Constantin Rădulescu”, în cadrul etapei a 20-a din SuperLiga.
În primul meci pentru antrenorul Daniel Pancu, după obținerea licenței PRO, formația din Gruia a avut nevoie de doar șase minute pentru a deschide scorul: Andrei Cordea a controlat cu pieptul la marginea careului și a înscris cu un șut plasat, băgat la colțul lung al porții de Eduard Pap.
Tot Cordea a marcat al doilea gol după doar 15 secunde de la reluarea partidei. Fostul jucător de la FCSB a interceptat o pasă din bandă către un fundaș central și a tras lângă bară.
Echipa din Miercurea Ciuc a redus diferența în minutul 71, când Veres a pasat în careu, iar Bodo a transformat cu o lovitură de cap.
Rezultatul final a fost stabilit de către același Cordea, care a transformat un penalty și a ajuns la opt goluri în actuala stagiune a SuperLigii.
Prin această victorie, CFR Cluj a acumulat 23 de puncte și s-a apropiat temporar la cinci puncte de poziția a 6-a, ultimul loc ce asigură calificarea în play-off, ocupat de UTA Arad. Pe de altă parte, Csikszereda rămâne cu 16 puncte și se află pe locul 14.
Primele echipe au fost:
- CSF Cluj: Hindrich – Kun, Sinyan, Ilie, Camora – Fică (Păun ’88), Keita (Djokovic ’77), Muhar (Emerllahu ’69) – Cordea, Munteanu (Cernigoi ’88), Korenica (Biliboc ’87). Antrenor: Daniel Pancu
- Csikszereda: Pap – Gal-Andrezly, Celic, Palmeș, Paszka – Vegh, Veres – Anderson Ceara, Bodo (Brugger ’90+5), Dusinszki (Jebari ’62) – Szalay (Toth-Pal ’84). Antrenor: Robert Ilyeș














