Țara europeană cu cele mai fericite locuințe și fără creșteri de prețuri imobiliare

0
22
cea-mai-fericita-tara-de-pe-pamant-este-singura-din-europa-in-care-nu-cresc-preturile-locuintelor
Cea mai fericită țară de pe Pământ este singura din Europa în care nu cresc prețurile locuințelor

Prețurile locuințelor cresc în aproape întreaga Europă, însă un singur stat a reușit să oprească acest trend. Conform unui raport recent Eurostat, Portugalia și Olanda se află în topul creșterilor imobiliare, în timp ce Finlanda este singura țară în care piața imobiliară a înregistrat o scădere.

Eurostat a comparat prețurile din al doilea trimestru al acestui an cu cele din aceeași perioadă a anului 2024, iar rezultatele indică diferențe semnificative între statele europene. De exemplu, Franța a avut cea mai mică creștere, de 0,5%, în timp ce Portugalia se află pe primul loc, cu o majorare de 17,2%. Olanda se situează pe poziția a VIII-a, cu o creștere de 9,5%.

Totodată, Finlanda – considerată cea mai fericită țară din lume – a reușit să reducă prețurile cu 1,3%, scădere ce persistă și în cele trei trimestre anterioare, relatează publicația Crypto-Insiders.nl.

În aceste intervale, doar Germania și Luxemburg au înregistrat reduceri. Prețul mediu pe metrul pătrat în Finlanda este de 2.500 de euro, în timp ce în Germania fluctuează între 3.000 și 4.000 de euro.

Situația pe piața imobiliară din România

În România, 65% dintre cumpărătorii locali anticipează noi creșteri ale valorii locuințelor în anul următor, conform unui studiu realizat de Imobiliare.ro și de compania de cercetare Unlock Market Research. La sfârșitul anului 2024, mai puțin de jumătate dintre cumpărători anticipau creșteri pe piața imobiliară.

Dintre cei care prognozează o continuare a tendinței ascendente, jumătate estimează creșteri între 5% și 10%, iar 33% consideră că majorările pot depăși această limită.

Doar 17% dintre respondenți consideră că prețurile s-ar putea diminua semnificativ, comparativ cu 33% în 2024. În plus, procentul celor care estimează reduceri peste 10% a scăzut de la 71% anul trecut la 34% în prezent.

Studiul a fost realizat în luna august, pe un eșantion de 800 de persoane adulte, care au cumpărat recent o locuință sau intenționează să achiziționeze sau să închirieze o locuință. Orașele vizate au fost București, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Brașov, Timișoara și Sibiu.

Creșteri semnificative pe piața imobiliară din marile orașe ale României

Conform Indicatorului Imobiliare.ro, prețul mediu solicitat pentru apartamentele din România a ajuns la sfârșitul lunii septembrie la 1.909 euro/mp util, înregistrând o creștere anuală de 15%.

Cluj-Napoca, Brașov și București sunt orașele cu cele mai ridicate prețuri medii. În Cluj-Napoca, prețurile sunt în medie de 3.150 euro/mp util, în creștere cu aproape 9% față de toamna anului precedent. Brașovul are o medie de 2.223 euro/mp, iar Bucureștiul de 2.129 euro/mp, cu creșteri anuale de 12%, respectiv 18%.

În alte centre urbane importante, precum Timișoara, Iași și Constanța, prețurile pe metru pătrat au crescut cu 11%-13% față de aceeași perioadă din 2024. Evoluția similară a fost notată și pe piețele rezidențiale secundare.

De exemplu, în Sibiu, prețul mediu a urcat de la 1.727 euro/mp util la 1.908 euro/mp util, iar în Oradea de la 1.625 euro/mp util la 1.825 euro/mp util. Ploieștiul și Craiova au înregistrat majorări spectaculoase, de 17%, respectiv 19%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.