Titularul din Dinamo – Foresta 4-5 devine instalator de gaze și a lucrat la stația de betoane, iar după 25 de ani are o apariție în premieră după meci, fiind implicat într-un eveniment antidrog

„Sunteți sarcastic cu mine?”

De mult timp în afara scenei fotbalistice, abandonată într-un colț al memoriei, lui Dumitru Ene nu i-a venit să creadă când Gazeta l-a contactat pentru o discuție sinceră. Bănuia că este o glumă și că nimeni nu mai are interes să asculte povești din vremuri aproape uitate.

Ne-am întâlnit cu Dumitru Ene la sfârșitul săptămânii – programul lui de angajat la compania de gaze nu-i permite altfel– în comuna 1 Decembrie, în complexul rezidențial unde locuiește de câțiva ani. Deși are părul încărunțit în barbă, rămâne în condiție fizică bună, aproape fără schimbări, chiar dacă recunoaște că nu mai face deloc exerciții fizice. A vorbit despre viața lui actuală, apoi a revenit cu pași calculați în timp: de la junioratul la Steaua până la perioada cu Foresta și „ciudățeniile” cu Dinamo.

Concluzia lui, după 30 de minute de dialog sincer: „Trebuie să te miști ca să trăiești, nu poți trăi doar din amintiri”.

Dumitru Ene s-a detașat de fotbal după retragere: „M-am angajat instalator la o firmă de gaz”

– Domnule Ene, vă mulțumesc foarte mult pentru primire. Cum vă simțiți? Știu că nu ați mai rămas în fotbal după finalizarea carierei, cu ce vă ocupați astăzi?
– Bun venit! Ca toți ceilalți, am meserie, casă, mai și găsim timp pentru relaxare. Atât. Nu am mai cochetat cu fotbalul după ce am încheiat activitatea. Am revenit acasă, am mai jucat în București, apoi, prin 2007, m-am mutat în Fălticeni. Am muncit la o stație de betoane, iar în 2013 m-am întors în București. Neavând alte opțiuni, m-am angajat ca instalator la o companie de gaz, iar acum tot în domeniul instalațiilor de gaze activez. Tot ce ține de sisteme de gaz, execuție și service…Și cam atât, despre munca mea. În rest, am un cerc de amici în zonă, mai ieșim și ne bucurăm de timpul liber…

– Nu mai practicați „miuțele”, nimic de genul?
– Nici vorbă. Nu am mai făcut sport de vreo 10-12 ani, cred.

– Vă trezește nostalgia atunci când vă amintiți de fotbalul profesionist?
– Câteodată, da. Dar nu poți trăi doar din fapte din trecut. A fost o etapă frumoasă în viața mea. Nu spun că acum nu e, dar viața de sportiv este foarte plăcută.

– Nu mai jucați, dar ce părere aveți despre fotbalul actual? Probabil că mai urmăriți, nu?
– Fotbalul a evoluat… Nu doar sportul, ci totul s-a schimbat. Înainte, era mai tehnic, acum trebuie mai multă forță, s-a devenit mai dificil. Parcă era mai plăcut înainte. Oricum, și atunci se muncea intens, nu puteai juca fără pregătire. Acum, jocul e mai tactic și mai fizic.

– Se spune că s-a pierdut din farmecul romantic al perioadei anilor ’90 – începutul anilor 2000.
– În unele privințe, da. S-a mai estompat din plăcerea originală… Dar nu pot să-mi dau cu părerea pentru toți. Nu sunt implicat activ în actuala scenă fotbalistică, așa că nu pot analiza cu exactitate.

82 de meciuriși 5 goluri a acumulat Dumitru Ene în campionatul Ligii 1, conform statisticilor

Crescut în Ghencea: „Regret că n-am jucat pentru Steaua, dar probabil nu aveam valoarea s-o fac”

– Ați crescut în academiile Stelei. Rămâneți atașat de club?
– A fost o perioadă frumoasă ca junior la Steaua. Am avut antrenori foarte buni și menținem legătura chiar și acum.

– În mod special cu Radu Troi, unul dintre tehnicienii de atunci.
– Exact. Ne vedem și acum. A fost o etapă formativă în cariera mea, am câștigat multiple titluri de juniori, inclusiv campionate naționale de juniori republicani, unde echipa noastră nu câștigase de 10 sau 18 ani, nu mai țin minte exact. Am câștigat finala „republicani” cu FC Național, o echipă cu o academie excelentă, cu care am învins cu scorul de 5-0. Înainte de succesul la juniori, câștigaserăm și alte campionate, toate alături de nea Radu Troi. Am început la Steaua la vârsta de 8 ani, urmând mai mulți antrenori: Petre Mihai, Haidu Carol, și apoi Radu Troi, cu care am fost în formare până în ’90.

– Pentru tinerii mai puțin familiarizați, poți enumera câțiva dintre coechipierii tăi de la juniorii Steaua?
– Mai cunoscuți, precum Jilavu, care a avut experiență la Reșița (Daniel Jilavu), și Grigoraș. În acea vreme, Steaua recruta și din provincie, astfel că am jucat și cu Artimon și Săvoiu, care erau deja la echipa mare. Noi, juniorii de la „tineret”, am avut ocazia să jucăm împreună în meciuri oficiale. În echipa noastră de juniori, singurul ce a ajuns să debuteze în Liga 1 am fost eu.

– Nu a fost să fie să ajungi la prima echipă a clubului?
– Am avut o perioadă la echipa mare, câteva luni, apoi am fost împrumutat în armată, la Alexandria și ROVA (Roșiori), apoi am semnat cu Chimia Râmnicu Vâlcea, unde am rămas aproape 3 ani. La final, am ajuns la Foresta Fălticeni, unde am evoluat până în 2000, 2001.

– Cât de mult regret că nu ai făcut pasul definitiv către prima echipă?
– Regret că nu am jucat în tricoul Stelei, dar probabil nu aveam destulă valoare pentru a o face. Consider că dacă aș fi avut valoarea necesară, aș fi trecut de această etapă. Așa simt eu. Dacă aș fi fost valoros, aș fi fost jucător al Stelei.

– Poți împărtăși o poveste amuzantă din perioada junioratului la Ghencea?
– Am multe povești, mai ales despre perioada în care eram copil de mingi la meciurile celor mari. Am avut ocazia să fiu copil de mingi la meciuri internaționale, inclusiv contra Danemarcei din 1989. Era o experiență unică pentru mine, trăiam acele momente intens.

– Cum era să fii aproape de acei eroi ai copilăriei tale? Dănuț Lupu a avut un meci de referință atunci.
– Îmi amintesc perfect. După meci, m-am rugat de Dănuț Lupu să-mi dea niște apărătorii cu glezniere galben-albe. Nu jucase la Steaua, eu fiind suporter, însă el mi le-a dat. Eram entuziasmat, emoționat—unul dintre cele mai frumoase momente din viața de fotbalist am avut în mâinile mele o pereche de apărătorii de la idolul meu. Îi imit, îi copiam și îi admiram. Eu jucam pe extremă dreaptă, iar Marius Lăcătuș era idolul meu, practic. Le puneam mingea la colț, le poziționam, și adesea prindeam ocazii în spatele porții. Era o adevărată plăcere să fiu între ei.

– Vorbești despre atașamentul față de Steaua, despre idolatrizarea lui Lăcătuș. Cum vezi acum situația de după acești ani, în contextul războiului între cluburi?
– Încerc să fiu obiectiv. Din punct de vedere al tradiției, continuitatea a fost preluată de FCSB, nu? Nu sunt în măsură să afirm cine are dreptate, dar gloria câștigătorilor din acea perioadă, inclusiv câștigătorii Cupei Campionilor, se află acum la CSA. Ei știu mai bine situația actuală, nu-mi voi baga picioarele.

Despre memorabilul Dinamo – Foresta 4-5: „Am înscris cinci goluri din doar șase șuturi pe poartă!”

– Să vorbim despre perioada de la Foresta, considerată cea mai definitorie din cariera ta. Cum erau vremurile la echipa din Suceava, cu Marin Barbu ca antrenor?
– A fost o experiență atât cu suișuri, cât și cu coborâșuri, dar în esență foarte bună. Mai ales turul acelor campionate, când am avut rezultate importante împotriva unor formații de top. Am învins Dinamo, Rapid și FC Național. Foresta a avut un sezon excelent, ocupând un loc în top 6, cu o diferență de +9 puncte. La jocurile de acasă am avut rezultate impresionante, precum victoria cu Dinamo, un meci în care am avut un tur de forță.

– Despre faimosul meci cu Dinamo, care rămâne în memorie, îți voi citi echipa de start: Nae – Șchiopu, Ciobanu, Munteanu, Beldiman – Botan, Ene, Brujan, Semeghin – Păcurar, Niță, Marin Barbu (antrenor).
– În joc era și Dorin Goian, care era tânăr atunci, iar fratele lui, Lucian, evolua pentru echipa mare a Forestei.

– Era 4-0 pentru Dinamo, iar apoi?
– Îmi amintesc că înainte cu câteva zile am avut un meci cu Steaua în Cupă, iar apoi am rămas în București, la antrenamente, pentru că nu aveam condiții de pregătire. În meciul cu Dinamo, după pauză, s-a declanșat „nebunia”: din șase șuturi pe poartă, am înscris de cinci ori! Minutul 60 a fost momentul magic, când am început să revenim de la 4-0, fiind o adevărată surpriză.

– Un adevărat șoc pentru dinamoviști, antrenor era Cornel Dinu, iar în teren jucau nume ca Lupescu, Mihalcea, Niculae…
– Și în teren au intrat jucători de mare valoare, precum Cernat și Răducioiu. La scorul de 4-0, ei au făcut schimbări, dar noi am reușit să revenim spectaculos, un moment de neuitat în istoria fotbalului românesc.

– Nu ai reușit să marchezi în acel meci…
– Nu, însă am avut o contribuție importantă la primele două goluri. Am dat pasă la primul, o acțiune lungă pe dreapta, Niță a preluat și a marcat la colțul lung. La al doilea gol, am pasat cu stângul spre poartă, apoi s-a făcut centrarea și a fost gol. Am fost implicat direct în acea revenire memorabilă.

„După meci, am fost testat antidrog. La hotel, am sărbătorit cu șampanie și frapiere, a fost o experiență nebunească”

– Ați avut prime pentru acest rezultat? A fost un bonus important?
– Sigur, primele au fost mai mari în astfel de meciuri importante. Chiar și în meciuri cu echipe mari, primele erau consistente. Nu ne gândeam că vom câștiga la Dinamo, în Ștefan cel Mare, dar ne-am bucurat foarte tare.

– Cum a fost după meci, imediat în vestiar sau pe teren? Ce s-a întâmplat?
– Nu am avut timp să ne întâlnim cu echipa adversă, ne-am dus direct la cabine, unde, se pare, au fost și teste antidrog. (antidoping) Apoi, am primit câte o bere, deși pe mine nu mă atrăgea atunci. Toți ne-am dus apoi la hotel, cu autocarul, cu escortă, iar la hotel ne așteptau cu șampanie, frapiere și alte surprize. A fost o sărbătoare memorabilă, un iz de victorie pentru noi, chiar dacă a urmat o deplasare lungă de acasă.

– Probabil că rămâne cel mai important meci al carierei pentru tine, nu?
– Da. N-am avut oportunitatea să evoluez în competiții europene, dar victoria asupra unui nume mare precum Dinamo a fost un moment marcant. A fost vârful sezonului și al echipei mele, după care, din cauza retrogradării, nu am mai prins barajul de promovare. Am plecat de la Suceava înainte de finalul campionatului, astfel că am ratat această șansă. A fost o cădere temporară, dar va rămâne mereu în amintire.

– Ai o poveste amuzantă cu antrenorul Marin Barbu?
– Multe, multe… Era un personaj colorat, mereu plin de haz. Dar când trebuia să fie serios, era la fel de implicat și exigent. Au fost momente de relaxare și de învățare alături de el, de glume, dar și de discipline.

6,5nota acordată de ziariștii Gazetei pentru evoluția din meciul cu Dinamo

„Trebuie să te miști ca să trăiești, nu poți trăi doar din amintiri”

– A urmat perioada la Inter Gaz?
– Da, după Foresta, am venit la București, am stat vreo opt luni fără să evoluez, din cauza unui litigiu cu clubul din Suceava. În același timp, am avut ocazia să fac parte din lotul echipei Astra Ploiești. După acea perioadă, am devenit jucător liber și am semnat cu Inter Gaz, unde am jucat aproape doi ani și jumătate. Apoi, am mai evoluat la Juventus București, unde antrenor era nea Marin. În final, am decis să închei activitatea sportivă, punând ghetele în cui.

– 202 de meciuri în primele două ligi și 32 de goluri marchete.
– Nu am numărat exact, dar am evoluat în toate edițiile de campionat, de la început până în 2001. În tot acest timp, am fost norocos, am avut doar accidentări minore și am evitat problemele grave.

– Pentru tinerii care vor să știe, ce fel de jucător erai?
– Sunt mai mic de talie, dar rapid și tehnic. Eram altruist, cu un bun simț al jocului, vedeam bine terenul și aveam și o tehnică decentă. La juniorii de la Steaua, am fost extremă dreaptă, iar la seniori, am jucat mijlocaș dreapta. De asemenea, am jucat și pe partea stângă – eram jucător polivalent.

– Cu cine păstrezi legătura din perioada aceea? Colegi, antrenori, colaboratori…
– În ultima vreme, nu mai țin legătura cu nimeni. Fiecare merge pe drumul lui, dar, cum am spus, nu poți să trăiești doar din amintiri, trebuie să te miști pentru a continua.

– În tradiția fotbalului românesc, au persistat și anumite aranjamente, înțelegeri între cluburi. Ai fost implicat într-un astfel de meci? Unele persoane mai învârt asemenea povești…

– Nu vorbesc din auzite și nu vreau să intru în polemici. Înțelegi și tu ce vreau să spun. Rămâne la aprecierea fiecăruia dacă au fost sau nu asemenea situații.

2 august 1997este data debutului lui Dumitru Ene în prima divizie, într-un meci Foresta Fălticeni – FC Argeș, scor 1-2

5 echipeare Ene în CV: Chimia Râmnicu Vâlcea, FC Râmnicu Vâlcea, Foresta Fălticeni, Inter Gaz, Juventus București