
Universitatea Craiova anunță noi transferuri estivale
Mijlocașii Samuel Teles, Tudor Băluță și Alexandru Crețu au susținut o conferință de presă, dezvăluind primele impresii după semnarea contractelor cu formația olteanǎ și planurile pentru noul sezon.
Tudor Băluță: „M-am întors acasă”
„Este un sentiment deosebit. După ani departe de familie, mă bucur să fiu din nou aproape de cei dragi. Sunt încântat să revin acasă. Aduc experiența acumulată pentru a contribui la atingerea obiectivelor echipei. Lucrăm intens pentru pregătirea sezonului și a partidelor din Conference League. Îmi asum responsabilitatea și vreau să ofer tot ce am mai bun pentru a obține rezultate cât mai bune în campionat. Înțelegem importanța de a depăși rezultatele precedente și de a ne adapta la noul context, luând în considerare absența lui Mitriță. Vrem să ne ridicăm la nivelul așteptărilor cu energia și motivația din echipă”.
Samuel Teles: „Universitatea Craiova, un club cu tradiție”
„Sunt încântat de atmosfera pozitivă. Am făcut cunoștință cu echipa, antrenorii și colegii și sunt mulțumit de integrare. Știu că Universitatea Craiova este o echipă cu o istorie bogată, care aspiră permanent la trofee. Ne străduim să construim un nou colectiv, lucrand pentru succes. Îmi voi da tot ce am mai bun pentru a ne asigura victoria. Negocierile au fost rapide și fără probleme, un plus în alegerea acestei formații de top. Echipa va trebui să găsească soluții pentru a compensa plecarea lui Mitriță, un jucător de excepție”.
Nu mă consider transferul ideal al acestui sezon. Sper ca echipa să atragă jucători mai valoroși. Am fost bine-primit aici și voi oferi tot ce am mai bun. Sper să revin pe teren la nivelul anterior. Am ales Craiova datorită potențialului acesteia. Este mult prea devreme sa vorbim de titlu, dar suntem determinați să lucrăm din greu. Sper să fim pregătiți la startul campionatului. Va fi dificil să înlocuim calitățile lui Mitriță, dar vom construi o echipă solidă pentru a ajunge la obiectivele propuse.
– Alexandru Crețu














