
Donald Trump a semnat ordinul pentru redenumirea ministerului apărării, vineri, 5 septembrie 2025. Credit: Francis Chung / UPI / Profimedia
Președintele american Donald Trump a emis un ordin executiv pentru a numi alternativ Ministerul Apărării „Ministerul Războiului”.
Ordinul îi permite ministrului Apărării, Pete Hegseth, să folosească denumiri precum „Ministerul Războiului”, „Ministru al Războiului” și „Subsecretar al Războiului” în comunicările oficiale, fără a schimba oficial denumirea ministerului. Această modificare necesită o decizie din partea Congresului, potrivit unui cotidian important din SUA.
Totuși, ordinul îl îndeamnă pe Hegseth să propună modificări legislative pentru a schimba permanent denumirea ministerului.
„Am câștigat Primul Război Mondial. Am câștigat Al Doilea Război Mondial. Am câștigat toate războaiele înainte și după acestea”, a afirmat Trump înainte de a semna ordinul în Biroul Oval.
„Consider că este o denumire mult mai potrivită, mai ales în contextul actual. Avem cea mai puternică armată din lume”, a adăugat președintele SUA. „Cred că am obținut pacea printr-o forță militară puternică.”, a mai spus el.
„Este vorba despre o restaurare”
Conform ordinului, toate ministerul și agențiile guvernamentale sunt obligate să includă această modificare în comunicările interne și externe.
„Nu este vorba doar despre o simplă schimbare de nume. Este o restaurare”, a declarat Hegseth. „Cuvintele contează. Vrem o restaurare a ethosului războinic, după cum ne-ați îndrumat, domnule președinte”, a continuat șeful Ministerului Apărării.
„Ministerul Războiului va acționa decisiv, nu în conflicte nesfârșite. Va lupta pentru victorii, nu pentru evitarea pierderilor. Vom adopta o strategie ofensivă și nu doar defensivă”, a subliniat Pete Hegseth.
Administrația Trump nu a oferit o estimare financiară pentru implementarea acestei schimbări la nivel guvernamental. Președintele a precizat că modificarea denumirii va fi realizată „în cel mai eficient mod posibil”.
Istoria denumirii „Ministerul Războiului”
Ministerul Războiului a fost înființat de Congresul SUA în 1789, în timpul președinției lui George Washington, la scurt timp după ratificarea Constituției americane.
Denumirea a persistat aproape 150 de ani, până în 1947, când președintele Harry Truman a semnat Legea Securității Naționale. Ministerul Marinei, Ministerul Războiului și Forțele Aeriene, recent create, au fuzionat într-o singură structură numită Ministerul Forțelor Armate.
Doi ani mai târziu, Congresul a aprobat modificări pentru redenumirea structurii în „Ministerul Apărării”.
Oamenii din Casa Albă consideră că întoarcerea la vechiul nume va insufla un „ethos războinic” forțelor armate americane.














