
România, avertizată de UE pentru întârzieri la aplicarea taxei pe valoare adăugată.
Comisia Europeană a trimis notificări României, alături de alte patru state membre, din cauza neconformității legislației naționale cu Directiva 2022/542 privind TVA-ul. Această directivă permite statelor membre să aplice cote reduse de TVA, inclusiv zero, pentru produse esențiale cum ar fi alimentele, medicamentele și produsele medicale. Cele cinci state nu au transpus complet directiva în legislația națională până la data limită de 31 decembrie 2024.
În urma acestei neconformități, Comisia Europeană a emis notificări, oferind statelor membre două luni pentru a lua măsuri. În caz contrar, Comisia poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru a solicita impunerea de sancțiuni financiare.
Avertisment privind regimul TVA pentru IMM-uri
Comisia Europeană a emis, de asemenea, notificări către România, Bulgaria, Grecia și Spania, pentru neconformitatea legislației naționale cu modificările introduse prin Directiva 2020/85 privind regimul TVA pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (IMM-uri).
Această directivă facilitează activitatea IMM-urilor, permițându-le să vândă produse și servicii fără TVA și relaxând obligațiile în legătură cu TVA. De asemenea, IMM-urile cu sediul intr-un stat membru diferit de cel în care este datorat TVA se pot bucura de scutiri reciprocitate. Statele membre menționate trebuie să ia măsuri în două luni sau vor fi supuse procedurilor de sancționare.
Foto: Profimedia














