UE, un fond de 100 de miliarde de euro pentru Ucraina

0
46
bloomberg:-ue-ia-in-considerare-infiintarea-unui-fond-de-100-de-miliarde-de-euro-pentru-a-sprijini-ucraina
Bloomberg: UE ia în considerare înființarea unui fond de 100 de miliarde de euro pentru a sprijini Ucraina

Uniunea Europeană evaluează alocarea unui fond de 100 de miliarde de euro pentru sprijinirea Ucrainei, dat fiind că conflictul cu Rusia nu prezintă semne de încetare.

Această sumă ar putea face parte din propunerea UE pentru următorul buget pe șapte ani, ce urmează să fie prezentată la finalul acestei luni, potrivit unor surse apropiate de negocieri.

Dacă propunerea va fi aprobată de statele membre în cadrul negocierilor bugetare, finanțarea ar începe în 2028, asigurând o asistență financiară continuă Ucrainei, au declarat sursele citate, sub protecția anonimatului.

UE a alocat aproape 160 de miliarde de euro pentru susținerea Ucrainei încă de la începutul invaziei rusești, cu trei ani și jumătate în urmă. Această sumă include un fond de 50 de miliarde de euro care extinde finanțarea sub formă de granturi și împrumuturi până în 2027.

În colaborare cu Grupul celor Șapte, UE a inițiat de asemenea un instrument bazat pe împrumuturi în valoare de 50 de miliarde de dolari destinat Kievului, utilizând veniturile generate din activele sechestrate ale Băncii Centrale a Rusiei.

Comisarul european pentru Economie: UE este „pregătită să ofere tot sprijinul necesar Ucrainei cât timp va fi nevoie”

Conform Bloomberg, noul acord de finanțare ar urma modelul existent, în care Comisia Europeană acordă ajutor Ucrainei prin subvenții și împrumuturi avantajoase. Majoritatea alocărilor financiare sunt conditionate de reformele necesare pentru aderarea Ucrainei la UE.

Această opțiune este examinată împreună cu alte variante și va fi discutată înainte de publicarea detaliilor privind cadrul financiar multianual. Acest lucru ar trebui să se întâmple pe 16 iulie, deși unele elemente ar putea fi dezvăluite ulterior, au declarat sursele.

În iunie, Comisia le-a comunicat miniștrilor de Finanțe ai statelor UE că nevoile financiare ale Ucrainei ar trebui acoperite până la începutul anului 2027 și că o creștere de 8,4 miliarde de dolari a cheltuielilor de apărare din acest an este preconizată a fi finanțată intern.

Comisarul european pentru Economie, Valdis Dombrovskis, a declarat marți reporterilor că „acum evaluăm și lucrăm la diverse opțiuni” pentru asigurarea finanțării anului viitor, adăugând că blocul comunitar este „pregătit să ofere tot sprijinul necesar Ucrainei cât timp va fi nevoie”.

Dombrovskis a precizat că, după o evaluare a potențialului deficit de finanțare a Ucrainei realizată de Fondul Monetar Internațional, Comisia va analiza posibilitățile de creștere a sprijinului „prin bugetul UE și prin valorificarea veniturilor din activele rusești sechestrate”.

Foto: Profimedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.