
Printre persoanele eliberate se numără Ales Bialiaţki, activist co-laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2022, și Maria Kolesnikova, o lideră a opoziției pro-UE, conform unei declarații a delegației americane, condusă de emisarul John Coale.
Deocamdată, nu a fost publicată o listă oficială cu cei eliberați, însă din diferite surse se menționează că printre aceștia se află diverși activiști și jurnaliști, precum și Viktor Babariko, un fost bancher care a încercat să candideze împotriva lui Lukașenko la alegerile din august 2020.
Conform unui cont de Telegram afiliat administrației prezidențiale de la Minsk, președintele Lukașenko a acordat grațierea pentru „123 de cetățeni din diverse țări”, fără alte detalii suplimentare.
În același timp, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat la Kiev că cinci deținuți ucraineni aflați în închisoare în Belarus au fost eliberați în urma acordului încheiat cu Statele Unite, având în vedere presiunile diplomatice internaționale, președintele Lukașenko fiind un aliat apropiat al președintelui rus Vladimir Putin.
Ca urmare, Washingtonul va ridica sancțiunile aplicate pentru eksportul de potasiu, ingredient cheie pentru fertilizanți chimici și un produs major de export al Belarusului.
Dintre cele 123 de persoane eliberate, 114 au fost trimise în Ucraina, iar restul către Lituania. Viktor Babariko și Maria Kolesnikova au ajuns deja în Ucraina, conform unui ONG. Kolesnikova, care a avut un rol activ în protestele împotriva lui Lukașenko din august-septembrie 2020, a fost reținută și escortată la granița cu Ucraina pentru expulzare, dar și-a distrus pașaportul pentru a evita deportarea.
Această eliberare a opozanților din detenție nu reprezintă primul caz realizat de Lukașenko, însă este cea mai semnificativă de la începutul dialogurilor inițiate de administrația Trump în acest an cu liderul belarus, care se menține în funcție de peste trei decenii, în ciuda încercărilor occidentale de izolare.
Oficiali americani au declarat pentru Reuters că interacțiunea cu Lukașenko face parte dintr-un efort de a-l indepărta, cel puțin parțial, de influența lui Putin, inițiativa fiind privită cu scepticism de opoziția din Belarus.
SUA și Uniunea Europeană au impus sancțiuni extinse Belarusului după ce Lukașenko a orchestrat o represiune severă împotriva protestatarilor din 2020, după alegerile prezidențiale contestate de opoziție, susținută de Occident. Majoritatea activiștilor opoziției care nu au fugit din țară au fost arestați.
Sancțiunile internaționale au fost amplificate după ce Lukașenko a permis utilizarea Belarusului de către armata rusă ca bază pentru lansarea invaziei asupra Ucrainei în 2022.














