Din ce în ce mai mulți români își planifică concediile în afara sezonului estival clasic. Dacă în trecut, vacanțele erau concentrate aproape exclusiv în iunie-august, anul acesta, septembrie s-a transformat într-o „a patra lună de vară”, cu sejururi mai lungi, prețuri mai mici și destinații mai puțin aglomerate.
Vacanțe prelungite la început de toamnă
O analiză recentă relevă o tendință ascendentă a călătoriilor urbane și a vacanțelor accesibile, demonstrând o schimbare în modul în care românii își percep vacanțele. Prețurile mai mici, lipsa aglomerației și temperaturile plăcute au transformat luna septembrie într-o nouă opțiune de vacanță pentru români.
Conform datelor unei platforme de rezervări de bilete aeriene din România, sejururile au o durată medie de 8 zile, iar prețul mediu al biletelor aeriene a fost de numai 135 de euro.
În acest an, septembrie a adus prețuri cu aproape 15% mai mici față de vara anului 2025 și cu 9,6% mai mici față de luna septembrie a anului 2024. Un număr tot mai mare de turiști aleg această perioadă pentru excursii urbane sau vacanțe prelungite, profitând de prețurile accesibile și de destinațiile mai puțin aglomerate.
Începând cu luna octombrie, până în decembrie, tendința va fi de sejururi mai scurte, de 3-5 zile, cu aceeași preferință pentru destinațiile europene.
Sezonul estival a fost intens, cu aeronave pline și aeroporturi aglomerate. Platforma Vola a înregistrat o creștere de 11% a rezervărilor față de anul precedent și un preț mediu de 158 de euro pentru biletele de avion, cu 3,3% mai mic decât vara anului 2024. Aproape 94% dintre zboruri au fost intra-europene, confirmând preferința românilor pentru destinații apropiate și accesibile.
Destinații populare în rândul românilor
Cele mai solicitate țări au fost Italia, Spania, Franța și Germania, dar și destinații neașteptate, precum Armenia, care capătă din ce în ce mai multă popularitate pentru cei care doresc să exploreze destinații inedite.
În topul orașelor preferate din vara anului 2025 s-au aflat Londra, Paris, Milano, Roma, Chișinău și Barcelona, cele mai multe plecări fiind de pe aeroporturile din București, Iași și Cluj. Cele mai aglomerate zile de plecare au fost vineri, sâmbătă și duminică, marți fiind evitate de majoritatea turiștilor.
Românii își programează vacanțele cu aproximativ 28 de zile înainte, însă peste 20% își rezervă biletele cu 15-30 de zile înainte de plecare, iar 14% le rezervă cu peste 90 de zile înainte.
Majoritatea călătorilor (63%) au plecat singuri, iar 23% în cuplu.
Serviciile suplimentare populare au inclus check-in online (60%), opțiunea de rambursare rapidă (30%), bagaje înregistrate (17%) și rezervarea locurilor (10%), aceasta din urmă cu o creștere de 77% față de vara precedentă.
Zborurile low-cost, sub 100 de euro, cum ar fi București – Verona, Timișoara – Milano sau Craiova – Bruxelles, au făcut posibile excursiile urbane și vacanțele accesibile pentru mulți români.














