Victimele violenței domestice cu ordin de protecție ar putea beneficia de terapie psihologică gratuită prin noua propunere legislativă în Parlament

0
20
victimele-violentei-domestice-cu-ordin-de-protectie-ar-putea-primi-terapie-psihologica-gratuita.-propunere-legislativa-in-parlament
Victimele violenței domestice cu ordin de protecție ar putea primi terapie psihologică gratuită. Propunere legislativă în Parlament

Femeile vulnerabile în fața violenței domestice, care dețin un ordin de protecție, ar putea beneficia gratuit de ședințe de consiliere psihologică, conform unui proiect de lege inițiat marți în Senat de deputata PNL Raluca Turcan și senatoarea PSD Victoria Stoiciu.

Propunerea include acoperirea integrală a cheltuielilor prin sistemul de asigurări sociale de sănătate. Ziua de marți, data depunerii proiectului, coincide cu evenimentul internațional dedicat combaterii violenței împotriva femeilor.

Documentul completează Legea nr. 95/2006 privind sistemul de sănătate.

„Împreună cu Victoria Stoiciu, senator PSD, am depus un proiect legislativ care își propune să ofere un sprijin concret victimelor violenței domestice. Prin această inițiativă, victimele pentru care s-a emis un ordin de protecție provizoriu sau definitiv vor beneficia de consiliere psihologică fără costuri, complet acoperite din fondurile asigurărilor sociale de sănătate”, a explicat Raluca Turcan, marți, pe Facebook.

Deputața a precizat în comunicatul sau și motivele pentru care consideră necesară implementarea acestei legi.

„De ce era nevoie de această lege? Pentru că, în prezent, femeile aflate în situații de violență – mame, fiice, prietene – primesc suport psihologic doar în centre specializate sau prin organizații nonguvernamentale. Foarte puține dintre ele au acces la astfel de servicii. Prea multe rămân singure. În esență, extindem posibilitatea de a accesa suport psihologic pentru toate victimele care beneficiază de protecție legală”, a adăugat deputata PNL.

Raluca Turcan a evidențiat că acest proiect este esențial pentru victimele violenței domestice „pentru că nimeni care nu a trăit experiența violenței nu poate înțelege pe deplin ce înseamnă: femei care adorm cu frica repetării agresiunilor. Femei care își cresc copiii tremurând la fiecare zgomot. Femei care tac, rușinate sau paralizate de teamă. Femei care au nevoie nu doar de protecție fizică, ci și de un drum spre recuperare”.

De asemenea, în discursul său, Turcan a menționat principalele schimbări dorite odată cu inițierea acestei propuneri legislative.

„Reduc riscul ca victimele să renunțe la consiliere din cauza costurilor. Oferă intervenții psihologice adaptate, chiar de la momentul emit

erii ordinului de protecție. Statul își asumă rolul de a reabilita, nu doar de a sancționa. Impactul financiar este minim, însă beneficiile sociale sunt semnificative”, a afirmat Raluca Turcan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.