„Este benefic să explorezi lumea, dar și mai valoros este să știi că și tu ai ceva de arătat”, ne transmite unul dintre miile de pelerini care în aceste zile vin pentru a admira Catedrala Națională din București. Numărul vizitatorilor care au vizitat Catedrala se apropie de 200.000 de persoane.
La Catedrala Mântuirii Neamului din București, deschisă publicului odată cu sfințirea picturilor în mozaic, mii de vizitatori așteaptă zilnic să pășească în altarul marelui lăcaș de cult.
„Să ne apropiem și să progresăm”, repetă voluntarii, îndemnând oamenii să se miște înainte, fără a se opri prea mult în fața raclelor. Pelerinii se deplasează încet, în tăcere, printre mozaicurile aurii și ecranele telefoanelor aprinse, pentru a trece pentru câteva clipe pe lângă sfintele moaște.
Gardurile din metal delimitează șirurile, iar jandarmii, deja familiarizați cu fluxul de vizitatori, solicită din când în când oamenilor să lase spațiu pe Calea 13 Septembrie. În jur se aud fragmente de conversații, voci de copii și foșnet de pungi.
Familia Cojanu: Veniți din Hârșova
Familia Cojanu stă de trei ore la coadă, în mijlocul rândului care înconjoară Catedrala Națională. Cei patru, părinții și cei doi copii adulți, dintre care unul se ascunde timid de reporteri, par împăcați cu așteptarea.
Tatăl, un bărbat de 56 de ani, economist, vorbește cu o voce calmă, de om cu experiență de călătorie: a venit special din Hârșova pentru a vizita Catedrala, pentru că toate orașele europene au un reper spiritual reprezentativ. „Era timpul să avem și noi unul”, afirmă, privind cupola care strălucește în razele soarelui. „Este cea mai mare catedrală ortodoxă din Europa și trebuie să fim mândri de ea.”
Alături de el, Corina, soția, tot economistă, completează zâmbind: Au călătorit în Franța, Germania, Grecia, Spania, chiar și la Lourdes, „unde se simte o energie aparte”.
„Catedrala nu aparține doar nouă sau altora. Ea este pentru veșnicie”
Se roagă constant pentru sănătate, afirmă ea. „Atunci când ai sănătate, poți să muncești, să trăiești frumos și să faci tot ce îți dorești.” Apoi, cu o gravitate care îi schimbă tonalitatea, adaugă: „Catedrala nu este numai pentru noi sau pentru alții. Ea este pentru eternitate.”
Fiul, Costin, are 21 de ani și urmează cursuri de Informatică la Constanța. Stă cu mâinile în buzunare și are un aer relaxat, de tânăr obișnuit cu așteptarea. „Aici e chiar bine”, spune, zâmbind ușor. „Am stat la coadă chiar și la Vatican.”
„Ce face un tânăr astăzi, face deja Inteligența Artificială. Trebuie să fii peste”
Când discută despre facultate, vocea i se schimbă, devine mai atentă: e dificil să găsești un loc de muncă, explică el. Peste tot se cere experiență, dar el „abia acum învață”. Studii superioare sunt ușor de urmat dacă investești timpul necesar.
Visează să activeze în domeniul cybersecurity, dar conștient că e nevoie de mult efort: „Ce face un tânăr în debut de carieră, face deja Inteligența Artificială. Trebuie să fii cu un pas înainte.”
Părinții îl privesc cu mândrie și grijă. „La muncă sau la biserică, răbdarea este esențială”. Costin râde și schimbă subiectul.
Povestește despre călătoriile lor: cel mai mult i-a plăcut la Roma — au prins ploaia la Colosseum, s-a închis, dar a fost frumos chiar și din exterior. „Roma se înțelege atunci când descoperi orașul”, spune tânărul.
Corina zâmbește: „Când era mic, era fascinat de Disneyland, acum îi place Roma. Înseamnă că a crescut”, glumește ea. Tatăl adaugă: „Și la Paris am fost în rând, peste tot se stă la coadă. Înseamnă că oamenii au răbdare și credință.”
Rândul înainte înaintează câțiva metri. „Am fost și la Muntele Athos”, continuă să povestească tatăl. „Este o liniște deplină acolo. Te deconectezi complet de tot ce e lumesc.” Urmează Moscova, luna viitoare, ca parte din pelerinaj. „Vrem să vedem și mănăstirile lor, și acolo e o lume plină de credință.”
În schimb, Costin privește spre vârfurile aurii ale cupolei, strălucind în soare: „Sunt curios să văd ce am reușit să realizăm ca țară”, iar tatăl îi aprobă din priviri. „Este benefic să explorezi lumea”, zice el, „dar și mai important este să știi că ai ceva de împărtășit.”
Anca: „Am contribuit la mozaicul Catedralei, dar stau la coadă ca toți ceilalți”
Trei tinere se află în șir, aproape de intrare. Vin din Râmnicu Vâlcea și sunt prietene din facultate. Una poartă o haină neagră, celelalte două, trenciuri de toamnă.
„Am absolvit Teologia, secția Arte Sacre, și lucrez la realizarea mozaicului Catedralei”, spune Anca, în vârstă de 25 de ani. „Lucrez de doi ani și jumătate acolo și încă nu este finalizat. S-a acoperit aproape 70% din pictură, mai rămâne pronaosul”.
Detaliază cu rigurozitate: „Lucrăm pe baza printurilor realizate de coordonatorul nostru, Daniel Codrescu. Fiecare artist primește un fragment dintr-o scenă și contribuim mai mulți la o compoziție. Apoi, echipa de montaj le asamblează în Catedrală. Este un proces extrem de lent și necesită răbdare.”
Poate intra oricând în Catedrală. Deține legitimație, lucrează în proiecte dedicate tinerilor, dar stă la coadă cu ceilalți, de peste două ore. „Am vrut să fiu alături de pelerini și prietenele mele. Am avut prioritate, dar acum doresc să simt ceea ce simt și ceilalți care vin aici”, explică ea.
Alături, o prietenă tocmai a absolvit masterul la ASE, specializarea sisteme informatice, și activează ca programatoare. Cealaltă este studentă la filologie.
„Este o experiență unică”, spun ele. „Fiecare țară are un monument reprezentativ, iar noi trebuie să fim mândri și de Catedrala noastră. Nu e o ocazie pe care o poți rata de două ori.”
Viorica: „Îmi doresc să trăiesc până la 100 de ani”
Viorica Roșca, în vârstă de 73 de ani, a venit la Catedrala Națională pentru că „a auzit că este foarte frumos în interior” și dorea să vadă cu ochii ei. Nu o sperie timpul de așteptare. „Trei ore am înțeles că se face, dar o să rezist. Da, da, da”, afirmă hotărâtă, zâmbind.
A muncit o viață întreagă la Electrica din București, în domeniul fiscal. „Patruzeci și doi de ani. A fost o experiență de suflet”, repetă, cu mândrie și nostalgie. S-a născut într-un sat din Giurgiu. „Am copilărit la țară, părinții mei sunt acolo. La 14 ani am venit în București, iar ulterior am rămas aici. Părinții au rămas acasă, eu am venit cu sora mamei și am rămas în capitală pentru serviciu.”
Are patru fiici, nurori și o serie de nepoți și nepoate. „Soțul a decedat când aveam 50 de ani, iar unul dintre fii a murit la 53 de ani.” Cel mai mare copil locuiește în Anglia, ceilalți în țară. „Eu sunt cu nora acum”, povestește ea.
Se roagă pentru sănătate, pentru copii și pentru întreaga familie. „Pentru mine, sănătatea e cel mai important. Dacă e sănătate, totul e posibil. Pentru familie, e totul.”
Despre Catedrala, consideră că „a fost o decizie foarte bună”. „Este benefic să venim aici. Fie că unii vor, iar alții nu, mie îmi place să petrec timpul în biserică.” Întreține un obicei de a vizita și alte locuri sfinte sau destinații religioase. „Recent am fost la mănăstiri în Albota, iar pe 25 noiembrie vom merge la un târg de Crăciun în Craiova.”
Atunci când e întrebată despre planurile pentru viitor, răspunde zâmbind larg, fără ezitare: „Vreau să trăiesc până la 100 de ani. Da, nici nu mai gândesc altceva. Vreau să trăiesc până la 100 de ani.”
„Poate Dumnezeu ne vede pe noi și ne ajută să ajungem unde trebuie”
Algemene doi femei, surori, așteaptă răbdătoare la coadă. Una din București și-a adus un scaun pliant și se ridică periodic, pe măsură ce coada înaintează. Cealaltă, din Brăila, a venit special pentru a intra împreună în altarul noii catedrale, abia sfințit recent.
„Sunt aici de peste o oră și zece minute”, relatează Despa, cu voce lină și calmă, specifică celor obișnuiți cu răbdarea. „Ne-am adus scaune, pentru că nu putem sta mult timp în picioare.”
Are 79 de ani, este pensionară și a lucrat cincisprezece ani la fabrica de bere Rahova, apoi la un restaurant mic de cartier. „Nu puteam sta acasă”, menționează ea. Are doi copii, fiu și fiică, amândoi locuiesc în București, și un nepoțel de doar zece ani.
Sora ei intervine sporadic. „Am spus: «Uite, lumea vine de la Botoșani, de la Bacău și noi să nu venim?! Mai ales că se intră în altar. Niciodată nu am fost în interior, așa că m-am gândit să încep cu aceasta, o adevărată bijuterie.”
„Este un impuls în credință”
Din când în când, se opresc și contemplă spre imensa construcție: „Din exterior e fabuloasă”, afirmă Despa. „Vrem să vedem și interiorul. Oricum, este ceva special.”
Când i se cere părerea despre semnificația Catedralei în viața sa, femeia din Brăila ridică ușor din umeri, căutând expresia potrivită: „E o întărire în credință. Simțim că Dumnezeu nu ne-a uitat și ne apropie mai mult de Sine. Prin această biserică, ne apropiem mai mult de Dumnezeu.”
Despa vorbește apoi despre tineri, cu o notă de melancolie caldă: „Sunt aici câțiva, dar tot mai mulți se îndepărtează de credință. Poate spun că s-au cheltuit prea mulți bani pentru biserică, și ar trebui alocați pentru spitale și școli. Eu cred că și banii pentru acestea există, dar depinde cine se află la conducere.”
„Au trecut peste 35 de ani și s-au fi putut construi multe lucruri. Dar problema este corupția, tot mai extinsă”, intervine sora ei. „Ar trebui să punem punct și să ne rugăm pentru a face pași spre vindecare, să ne revină vremurile mai bune. Ne îndreptăm tot mai mult spre pierdere.”
La final, tonul se înmoaie: „Noi, cei mai în vârstă, sperăm pentru copiii și nepoții noștri un viitor mai luminos. Poate Dumnezeu ne vede și ne sprijină pentru a ne îndrepta spre direcția corectă.”
Program până pe 5 noiembrie
Coada imensă formata în ultimele zile este pentru accesarea Catedralei Mântuirii Neamului, care a fost deschisă publicului odată cu sfințirea în mozaic, duminică, 26 octombrie.
Principalul motiv de așteptare este altarul, unde sunt aduse spre venerare moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, împreună cu moaștele Sfântului Apostol Andrei, considerat protectorul românilor.
Patriarhia a anunțat că altarul va rămâne deschis permanent până pe 5 noiembrie, după prelungirea programului inițial cu o săptămână. Peste 170.000 de vizitatori au trecut deja pragul catedralei de la deschiderea sa oficială.
Pentru a gestiona eficient fluxul, Arhiepiscopia Bucureștilor a creat o hartă online, unde pelerinii pot consulta în timp real locul unde se sfârșește coada și durata estimată a așteptării. O bulină roșie indică până unde s-a întins șirul.
Sâmbătă, la ora 17:00, când am vizitat catedrala, timpul de așteptare era de aproximativ cinci ore. Rândul se întindea de-a lungul zidului, între garduri metalice, coordonat de jandarmi și voluntari, până aproape de Bulevardul Libertății.