Un exercițiu de evacuare transformat în manifestări politice
Evenimentul a degenerat într-o manifestare electorală, după ce George Simion a apărut în curtea fabricii ca un câștigător, la o zi de la victoria din alegeri.
George Simion, candidatul AUR la președinția României, a obținut rezultate remarcabile în primul tur al alegerilor prezidențiale, câștigând cu 40,96% din voturi, fiind urmat de Nicușor Dan, cu 20,99%.
Conform surselor locale, angajații au fost anunțați în prealabil, luni, 5 mai, despre o simulare, un exercițiu de evacuare, programat la ora 14:00.
Linia de producție a fost oprită la ora 14:10, o situație neobișnuită, iar muncitorii au fost invitați afară.
Oamenii au aflat că oprirea liniei de producție a fost cauzată de prezența lui George Simion la fabrică. Acesta a fost însoțit de deputatul AUR Alba, Călin Matieș.
Potrivit surselor citate, unii muncitori au acceptat să se deplaseze în curtea fabricii, alții nu, iar alții au profitat de pauza determinată de oprirea liniei.
Promisiunile lui George Simion angajaților
Nu este prima vizită a lui George Simion la fabrica din Alba Iulia. Anterior, s-a fotografiat cu angajatele și a vizitat secția de producție.
Vizita a fost prezentată de George Simion pe contul său ca o modalitate de a mulțumi celor care l-au votat.
Într-un videoclip, liderul AUR le promite muncitorilor reduceri de impozite și majorări salariale, afirmând că „puterea acum e a poporului”.
„Vom rămâne alături de voi, în rândurile voastre, pentru ca românii de rând să câștige, nu parlamentarii și nu cei ce au jefuit România timp de 30 de ani”, a declarat acesta.
Cu toate acestea, în interiorul fabricii, nu toți angajații au apreciat vizita electorală, existând nemulțumiri sau critici.
Surse din cadrul fabricii au declarat că evenimentul a fost posibil regizat, fără ca o parte semnificativă a angajaților să aibă cunoștință despre vizita lui George Simion.
Fabrica Rekord, cel mai mare producător de încălțăminte outdoor din România, numără peste 600 de angajați, însă imaginile publicate surprind doar o mică parte din personal.
Unitatea aparține grupului italian MGM Spa și a înregistrat, în 2024, afaceri de peste 200 de milioane de lei.















