
Vladimir Putin în Alaska.
Președintele Rusiei susține că țara sa nu este vinovată de conflictul din Ucraina și că face eforturi pentru a-l opri.
În cadrul unei întâlniri cu specialiști din industria nucleară din Sarov, Vladimir Putin a afirmat că Occidentul propagă minciuni, acuzând Rusia de inițierea războiului. Liderul rus a susținut că conflictul a început prin acțiunile militare ale țărilor occidentale împotriva populației din Donbas. Putin a reiterat angajamentul Rusiei de a pune capăt conflictului.
În timpul vizitei la Sarov, Putin a discutat despre dezvoltarea sectorului nuclear, cooperarea științifică internațională afectată de conflict și negocierile anterioare cu președintele SUA.
De asemenea, a subliniat că Rusia continuă să beneficieze de sprijin din partea unor state membre NATO și UE, menționând Ungaria, dar și Turcia, ca exemple de țări care susțin Rusia. Informațiile au fost preluate dintr-un raport oficial al Kremlinului.
La 24 februarie 2022, Rusia a invadat Ucraina. Kremlinul a denumit această acțiune „operațiune militară specială de dezarmare și denazificare”, însă conflictul a dus la o escaladare a violenței, devastând regiuni întregi și cauzând mii de victime.
În urma conflictului, Rusia a anunțat anexarea unor regiuni ucrainene, printre care cele din Donbas și regiunile Herson și Zaporojie. Anterior, în 2014, Rusia a anexat ilegal Peninsula Crimeea.














