Voluntari Acțiunea 2012 se dezic de George Simion

0
31
19-voluntari-si-colaboratori-care-l-au-ajutat-pe-george-simion-in-actiunea-2012-se-dezic-de-candidatul-la-prezidentiale
19 voluntari și colaboratori care l-au ajutat pe George Simion în Acțiunea 2012 se dezic de candidatul la prezidențiale

Un grup de 19 membri fondatori ai Acțiunii 2012 susțin că George Simion promovează un discurs care amplifică propaganda antiromânească de origine rusă.

„Spre deosebire de afirmațiile candidatului la Președinția României, domnul George Simion, și ale aliaților săi, nu există nicio contradicție între dorința de unire și integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, ci o complementaritate. Nu înțelegem de ce foștii noștri colegi unionisti susțin asemenea teorii, care subminează idealul unionist, îl aliniază discursului antieuropean al Federației Ruse sau unor teorii ale conspirației absurde despre vaccinuri, „globaliști”, Comisia Europeană, societatea civilă „soroșistă”, „sataniști” sau comunitatea LGBTQIA+, ” au transmis cei 19 membri ai Acțiunii 2012.

Conform acestora, ideea lui George Simion de a opri sprijinul financiar și de orice fel al României pentru Republica Moldova, pentru a „o șantaja în a accepta Unirea”, este extrem de nocivă.

De asemenea, semnatarii atrag atenția că nu există nimic patriotic în a-i abandona pe compatrioții noștri în vremuri grele și a-i constrânge să acționeze împotriva propriului interes, abandonând propriii concetățeni într-un moment vulnerabil, un gest care nu poate fi considerat act de iubire.

Experiențele negative ale altor țări care au ales lideri extremiști – Grecia, Ungaria și Slovacia – sunt o mărturie clară a consecințelor.

„Un asemenea discurs nu face decât să hrănească propaganda antiromânească de origine rusă din Republica Moldova despre „fasciștii români”, care doresc să ocupe și să supună populația locală (arhetipul „jandarmului român”, promovat în timpul Centenarului 2018 de către fostul președinte pro-rus Igor Dodon),” au menționat membrii Acțiunii 2012.

Membrii Platformei Unioniste „Acțiunea 2012” se distanțează de George Simion și pentru că acesta nu urmează exemplul marilor luptători pentru unirea românilor, ci pe cel al unor figuri controversate, cum ar fi politicianul moldovean Iurie Roșca.

„Toate acestea nu fac decât să dea impresia că idealul unionist este o idee absurdă sau caraghioasă, promovată de agitatori populiști și extremiști, aliniați, conștient sau nu, cu principalul dușman istoric al națiunii române din ultimele trei secole. Nimic nu poate fi mai departe de adevăr!”, au concluzionat cei 19 membri ai Acțiunii 2012.

În concluzie, George Simion este perceput, indirect, ca un propagandist al Kremlinului, contrazicând aspirațiile românilor de pe ambele maluri ale Prutului.

„Considerăm că Unirea nu poate fi niciodată realizată prin asocierea cu personaje corupte, condamnate, provenite din structuri represive din perioada comunistă și cu atât mai puțin cu propagandiști ai Kremlinului. Astfel de indivizi sunt complet incompatibili cu aspirațiile românilor de dincolo și de dincoace de Prut, precum și cu cele ale cetățenilor altor etnii din Republica Moldova,” au declarat cei 19 membri semnatari ai comunicatului.

Acțiunea 2012, cunoscută și sub numele de Platforma Unionistă Acțiunea 2012 sau Platforma Civică Acțiunea 2012, este o alianță de organizații non-guvernamentale care promovează unificarea Moldovei și României, activând atât în Republica Moldova, cât și în România.

A fost înființată la 17 aprilie 2011, reunind peste 30 de ONG-uri unioniste din România, Republica Moldova, Statele Unite și alte țări europene. Acțiunea 2012 și-a luat numele de la anul 2012, care a marcat 200 de ani de la anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus.

Coaliția a fost fondată de actualul lider AUR și candidat la alegerile prezidențiale, George Simion, care pe atunci era activist.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.