„Am încercat să înțeleg nevoile comunității românești din Ucraina și cum poate statul român să le acorde sprijin. Este clar că agresiunea rusă reprezintă cea mai mare amenințare pentru ei, iar o pace durabilă este singura soluție pentru eliminarea acestui pericol. Am văzut distrugerile provocate de bombardamentele rusești în Cernăuți, dar și în alte zone ale Ucrainei. Sprijinul nostru pentru securitatea Ucrainei este, implicit, și o garanție pentru protecția românilor care locuiesc acolo”, a declarat Oana Țoiu.
Ea a discutat cu românii din Ucraina despre aspecte esențiale legate de apărarea drepturilor lor, inclusiv educația și practicarea cultului religios în limba română.
„Sunt încântată să anunț că s-au făcut progrese în discuțiile cu autoritățile ucrainene în aceste dosare și că data de 31 august va fi recunoscută ca Ziua Limbii Române și în Ucraina. Împreună cu colegii mei din Ministerul Afacerilor Externe, vom continua să lucrăm cu autoritățile ucrainene pentru a garanta drepturile și bunăstarea românilor din Ucraina”, a afirmat Oana Țoiu.















