
„Ne aflăm practic la mijlocul acestui proces și mulțumesc pentru pașii făcuți până în prezent. Sunt convins că putem continua cu un ritm susținut în acest an și în cel următor, astfel încât, dacă totul decurge conform planului, să putem finaliza acest proces în perioada imediat următoare.”, a declarat Ilie Bolojan la Conferința „România și OCDE – Obiectivul principal al țării după NATO, UE și Schengen”.
Șeful interimar a mai subliniat importanța „valorificării talentelor și creativității cetățenilor noștri, astfel încât companiile și antreprenorii să poată obține rezultate remarcabile”.
„Sunt convins că nu un președinte sau un guvern pot schimba o țară, ci cetățenii și firmele care investesc în ea. Cu toate acestea, guvernele și administrația pot crea condițiile necesare pentru ca oamenii din țara noastră să-și dezvolte potențialul, să fie creativi și pentru ca companiile și antreprenorii să obțină performanțe înalte, să prospere și să contribuie la dezvoltarea și prosperitatea națională. În această sală, simbol al unității, cred că putem uni eforturile, atât cei din administrație, cât și cei implicați în acest proces, pentru a obține reglementări mai bune în perioada următoare, care să creeze condiții mai favorabile pentru dezvoltare, pentru luarea unor decizii judicioase, pentru o guvernare eficientă, pentru accesarea fondurilor europene, pentru gestionarea eficientă a datoriei publice și pentru valorificarea muncii și a performanței. De asemenea, este important să descurajăm lipsa de performanță.”, a mai declarat Ilie Bolojan.
Șeful interimar a mai menționat că: „În acest mod, dumneavoastră, cei care susțineți România, românii și companiile care au investit în țara noastră, veți putea să creați într-adevăr valoare adăugată și condiții pentru o viață mai bună. Aderarea la această organizație va demonstra angajamentul față de modernizarea continuă a țării, întărirea pozitiei sale în rândul democrațiilor și promovarea unei economii deschise. Aceste aspecte vor avea implicații pozitive pentru toți cetățenii români. Beneficiile aderării includ și creșterea atractivității României pentru investiții, consolidarea poziției țării în raport cu instituțiile internaționale și accesul la expertiză pentru politici publice eficiente care să asigure condiții de dezvoltare echilibrate, de la București până în cele mai îndepărtate colțuri ale țării.”
„Credem în cooperarea internațională și o considerăm esențială în politica noastră externă. Credem că, după aderarea la OCDE, vom contribui la îmbogățirea activității acestei organizații și la consolidarea acesteia la nivel global. În concluzie, doresc să subliniez importanța valorificării oportunităților oferite de aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, ceea ce înseamnă mai multe investiții, o administrație mai eficientă și o țară mai puternică la nivel global.”, a continuat Bolojan.
În final, șeful interimar a transmis: „Sperăm că vom implementa politici mai bune pentru a asigura vieți mai bune cetățenilor României, așa cum o reflectă inspirata deviză a Organizației. Vă mulțumesc pentru eforturile depuse până în prezent și le doresc succes tuturor celor implicați în perioada următoare!”














