„Relația dintre domnitorii români și vin, până la conducătorii noștri contemporani, a fost una strânsă, mulți dintre aceștia fiind nu doar consumatori, ci și producători”, afirmă profesorul de literatură Răzvan Voncu, în cadrul unui interviu, ocazie cu care a lansat recent cartea „O istorie literară a vinului în România”.
- Un moment dificil în această relație a fost secolul al XIX-lea, când o insectă introdusă din Franța a devastat o mare parte din livezile de viță-de-vie românești. Consecințele se simt și astăzi, susține scriitorul.
- „Mihai Eminescu era un mare amator de vin, cunoștea bine cultura băuturii și deținea o rezistență remarcabilă la excese bahice în timpul petrecerilor”, mai adaugă Răzvan Voncu.
„Această carte nu este o istorie literară din perspectiva vitivinicolă sau a vinului. Este mai degrabă o abordare antropologică… Ce-ar fi vinul fără o poveste?”, scrie autorul în introducere. Răzvan Voncu a detaliat, în interviul acordat, și influența vinului asupra autorilor români.
– De ce o istorie literară a vinului în România?
– Răzvan Voncu: Literatura este o oglindă complexă, reflectând mult mai mult decât intențiile scriitorului, de la evenimente istorice la tendințe culturale, arhitectură și catastrofe naturale.
Comparând cu ceea ce reflectă neintenționat, literatura este un martor neutru, prin urmare credibil. M-a captivat evoluția civilizației vinului pe teritoriul nostru, nu din perspectiva documentelor istorice, ci prin prisma unui martor care, firesc, nu avea ca prim obiectiv observarea vinului. Totodată, mi-am propus să scriu o istorie a literaturii care, fără a renunța la frumusețea estetică, abordează arta dintr-o perspectivă tematică.
– Vinul face parte din identitatea României?
– Desigur. Nu eu afirm acest lucru, și nici cartea mea nu-l susține singular. Dacă în privința poziționării geopolitice există controverse (aparținem Europei Centrale, celei balcanice sau celei de Sud-Est?), în privința civilizației există un consens remarcabil printre savanții europeni: România este o cultură latină, care aparține și întotdeauna a făcut parte din Europa vinului.
– Care este legătura literaturii române cu vinul?
– O legătură strânsă, și nu doar în sens anecdotic. Vinul este un simbol cu un dublu conținut, sacru și profan. Prin urmare, este prezent pe întreg parcursul istoriei culturii române, de la cele mai vechi timpuri până în prezent. Vinul a generat, uneori, capodopere literare.
Spre a ilustra importanța vinului, câteva opere marcate de prezența lui: Una dintre învățăturile fundamentale ale lui Neagoe Basarab adresate fiului su, Theodosie, este să-și păstreze cumpătarea față de vin: „Să fie mintea ta stăpână pe vin, iar nu vinul stăpân pe mintea ta”.
Cel mai frumos cântec goliardic din literatura română, „Testamentul lui Bachus”, este construit în jurul mitului antic al zeului vinului.
Scrisoarea lui Ion Ghica către Nicu Bălcescu narativă despre înființarea Societății „Frăția” – care a organizat Revoluția din 1848 în Țara Românească –, o amintire a unor berbeci de must asprit, sunt exemple din opera literară română unde vinul are un rol central. Alte exemple sunt „Umbra lui Istrate Dabija-Voievod”, „Gura satului” (Ion Slavici), numeroase poezii bacoviene, „În vie” (Ion Pillat), „Veniți după mine, tovarăși!” (Lucian Blaga).
Mulți autori români importanți, de la Mihai Eminescu la Mihail Sadoveanu, Ion Pillat, B. Fundoianu, Lucian Blaga până la Ștefan Aug. Doinaș, au fost influențati de vin.
Aici rezidă, de fapt, apartenența la Europa vinului: nu doar în producție și consum, ci în cultura și civilizația dezvoltată în jurul viței-de-vie și a vinului. O tradiție veche și deosebit de frumoasă.