Iranul și securitatea Strâmtorii Ormuz în centrul negocierilor regionale și globale
O analiză recentă evidențiază preocupările statelor din Golf cu privire la direcția în care se îndreaptă negocierile dintre Iran și SUA. În special, există temeri că discuțiile se vor concentra mai mult pe redeschiderea Strâmtorii Ormuz, fără o detensionare generală în regiune, ceea ce ar putea consolida influența Iranului asupra acesteia.
Temeri privind evoluția negocierilor
Fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev a avertizat că redeschiderea Strâmtorii Ormuz ar putea fi singurul rezultat posibil al negocierilor între Iran și SUA. Într-un mesaj publicat pe rețeaua X pe 8 aprilie, Medvedev a spus că nu este clar cum se va desfășura armistițiul Washington-Teheran, dar a menționat că Iranul și-a testat armele nucleare și că potențialul Strâmtorii Ormuz este inepuizabil.
Oficialii și analiștii din Golf anticipează că următoarea rundă de discuții, programată la Islamabad, va aborda limitele de îmbogățire a uraniului și modul de gestionare a influenței Iranului asupra Strâmtorii. Această rută maritimă reprezintă aproximativ o cincime din rezervele mondiale de petrol și gaze naturale lichefiate și este cea mai importantă cale de transport energetic din lume.
Schimbarea priorităților în negocieri
Sursele din Golf afirmă că actualele negocieri se concentrează mai puțin pe reducerea programului de rachete al Iranului și pe grupările militante regionale susținute de Teheran. În schimb, discuțiile vizează nivelurile de îmbogățire a uraniului și acceptarea tacită a influenței Iranului asupra Strâmtorii Ormuz.
Deși negocierile privind îmbogățirea uraniului sunt în impas, oficialii iranieni resping atât renunțarea completă la îmbogățire, cât și expedierea stocurilor în străinătate. Această schimbare de focus a generat îngrijorare în rândul statelor din Golf, care consideră că situația devine tot mai periculoasă.
O sursă din Golf a declarat că „în cele din urmă, Strâmtoarea Ormuz va fi linia roșie”, subliniind că această problemă devine prioritară, modificând abordările anterioare.
Reuters menționează că nu a fost obținută o reacție oficială din partea guvernelor arabe din Golf cu privire la aceste teme.
Rolul Strâmtorii Ormuz și influența Iranului
Iranul a folosit amenințări la adresa transportului maritim pentru a influența negocierile. Războiul început în februarie a afectat deja economia Golfului, cu atacuri asupra infrastructurii energetice și creșteri de costuri pentru exporturi.
Dmitri Medvedev a remarcat, pe 8 aprilie, pe rețeaua X, că rolul Strâmtorii Ormuz nu trebuie privit doar ca o zonă de control, ci ca pe o unealtă de presiune pentru Iran. El a spus că Iranul și-a testat armele nucleare și că potențialul acestei strâmtori este „inepuizabil”.
Officialii iranieni consideră că această șosea maritimă nu este doar o dată de control, ci un „activ de aur” pentru Iran, ce le permite moldarea zonei fără a încălca normele internaționale. Una dintre sursele din serviciile de securitate ale Iranului a afirmat că Iranul a planificat ani de zile pentru scenariul închiderii Strâmtorii, iar această putere reprezintă acum o formă de descurajare.
Un reprezentant apropiat Gărzilor Revoluționare a susținut că Ormuzul a fost transformat într-o „sabie scoasă din teacă”, greu de ignorat de SUA și de alte state regionale. În acest mod, Iranul obține un avantaj strategic și pune presiune pe actorii externi.
Pentru statele din Golf, însă, cea mai mare preocupare este că, deși Iranul continuă să lanseze rachete și drone și să susțină grupări paramilitare precum Hezbollah, Houthi, Hamas și Jihadul Islamic, negocierile se concentrează tot mai mult pe controlul strâmtorii. Această concentrare marginalizează temerile legate de securitatea regională și impactul acțiunilor Iranului.
Se consideră că disputa nu se mai referă doar la controlul asupra Strâmtorii Ormuz, ci la cine stabilește regulile trecerii și cum se fac aceste reguli. Analiștii vorbesc despre o tendință de a înlocui normele internaționale cu aranjamente bazate pe putere.
Președinta Emirates Policy Center, Ebtesam Al-Ketbi, a spus că această situație ar putea duce la o „inginerie deliberată a unui conflict durabil”. Ea a adăugat că liderii din Golf își doresc soluții pentru rachete, grupările proxy și Ormuz, dar acestea nu par să fie prioritare pentru Iran și alte părți implicate.
Impactul sancțiunilor și relația cu Washingtonul
Analiștii avertizează că această abordare nu va rezolva întru totul tensiunile din regiune, ci le va menține la un nivel gestionabil, favorabil Washingtonului și Teheranului. Statele din Golf susțin că sancțiunile aplicate Iranului trebuie menținute, iar o ridicare bruscă a restricțiilor poate fi periculoasă.
Conflictele din Golf generate de atacuri și amenințări cu rachete au avut deja consecințe economice, printre care creșterea costurilor de export și de asigurare a infrastructurii energetice. Rutele alternative de export sunt mai scumpe și totodată vulnerabile la noi atacuri.
Diplomații din Golf au cerut Washingtonului să evite ridicarea integrală a sancțiunilor și să adopte o abordare etapizată pentru a verifica comportamentul Iranului. Problemele nerezolvate includ rachetele capabile de a atinge capitalele din Golf și grupările armate interpuse, despre care oficialii consideră că sunt extensii ale Iranului.
Sentimentul regional față de Washington variază în prezent între frustrare și dezamăgire. Liderii din Golf reflectă că, deși conștientizează superioritatea militară a SUA, totodată mai recunosc că încrederea într-un singur protector este limitată.
Președintele Centrului de Cercetare al Golfului, Abdulaziz Sager, a subliniat necesitatea unei abordări diferite a soluționării problemelor cu Iranul, subliniind că implicarea regională trebuie să fie mai activă și mai colaborativă.
Deși recunosc influența militară a SUA, oficialii din Golf avertizează că această dependență poate avea limite. Analiști precum Abdulkhaleq Abdulla consideră că, pe fondul conflictului, statele arabe din Golf au supraviețuit până acum datorită propriilor sisteme de apărare și armament furnizat de SUA, dar această relație nu trebuie să fie unica soluție.
Rămâne cert că, în ciuda sprijinului extern, profundul sentiment de incertitudine și dorința de autonomie sporește îngrijorările privind stabilitatea regională și controlul asupra Strâmtorii Ormuz.