Consiliul Uniunii Europene dorește un dialog cu administrația americană, dar pregătește măsuri contra Statelor Unite, anunță președinția poloneză a instituției.
”Taxele impuse sunt printre cele mai mari din ultimii aproximativ 100 de ani, iar mesajul ședinței este unul de unitate. Am avut discuții extrem de directe și deschise. Nevoia unei reacții europene la aceste acțiuni neașteptate ale Statelor Unite, care au deranjat cadrul actual al relațiilor comerciale și au generat deja pierderi de 5.000 de miliarde pe piețele americane, este evidentă”, a declarat Michal Baranowski, subsecretar de stat în Ministerul Economiei din Polonia, țară care deține președinția semestrială a Consiliului UE.
”Acțiunile acestea au avut un impact negativ asupra consumatorilor americani, dar nu vor fi benefice nici pentru europeni, nici pentru alte țări globale. Este clar că nu vor exista câștigători. Acest lucru a fost subliniat de toate statele membre. Am preferat cu toții o soluție negociată, care să ne îndepărteze de perspectiva unui război comercial, cu implicații negative precum pierderea de locuri de muncă și reducerea bunăstării. Ne amintim de situațiile similare din trecut”, a accentuat Michal Baranowski.
”Planul prioritar este implicarea în negocieri, însă menținem și o eventuală reacție ca plan B. În prezent, nu ne gândim la tarife reciproce, deoarece mecanismul american nu este pe deplin clar, nu înțelegem motivațiile tarifelor. Am pregătit răspunsuri la taxele la oțel și aluminiu, și ne pregătim responsabil pentru a contracara eventuale tarife reciproce. Scopul nostru nu este escaladarea conflictului, ci negocierea. Dorim să ajungem la o negociere”, a menționat Baranowski.
Foto: Profimedia
Video: Consiliul UE
Citește și:
Ursula von der Leyen: UE vrea dialog cu SUA, dar „suntem pregătiți să răspundem prin contra-măsuri”















