„Niciodată un prim-ministru nu deschide el însuși barajele. Este un acord din 1977, Porțile de Fier nu sunt doar ale României, ci și ale Serbiei. Singurul lucru pe care l-am afirmat, poate nu m-am exprimat suficient de clar, dar nu a fost niciun gest greșit. Având în vedere că era vineri, după ora 12 noaptea, am convocat la Guvern toți specialiștii, care m-au asigurat că nu există niciun risc pentru cetățenii români sau gospodăriile românești și că trebuie să sprijinim vecinii sârbi. Deja se înregistraseră 60 de decese în apropiere de Belgrad”, a declarat Victor Ponta la RFI.
„Nu, nu prim-ministrul deschide barajele, ci numai specialiștii în baza acordurilor și expertizelor tehnice”, a adăugat candidatului la alegerile prezidențiale.
„Le-am dat ordin să vină vineri noaptea, la ora 1:00, și să ia toate măsurile necesare. Vă spun cum s-au desfășurat evenimentele, dacă ați fost prezenți, poate știți mai bine. Eu sigur am fost prezent și am acționat pentru salvarea vieților”, a mai spus Ponta.
Într-o declarație anterioară, el a afirmat că a primit cetățenia sârbă pentru că, în 2014, în calitate de prim-ministru al României, a dat „ordin structurilor românești să deschidă valea de la Porțile de Fier”, prevenind astfel inundațiile la Belgrad. El a mai susținut că salvarea capitalei Serbiei s-a realizat cu prețul inundării unor localități din România, dar a precizat că locuitorii au fost relocați și au primit despăgubiri.
Alegerile prezidențiale vor avea loc pe 4 și 18 mai. Lista finală a candidaților include 11 români care aspiră la funcția de președinte.
Întrebări pentru testări de cunoștințe:
Care este singurul președinte SUA care a ajuns în funcție fără să fie ales ca președinte sau vicepreședinte?
Ce caracteriza votul cenzitar în Europa secolelor XVIII-XIX?
În ce țară s-au desfășurat proteste împotriva unui regim prin lovirea unor vase de bucătărie?
Care regim dictatorial european a fost răsturnat prin evenimente asociate cu concursul muzical Eurovision?
În ce țară europeană alegătorii votează pentru trei președinți?















