Unul dintre aspectele legale care reglementează transferul de proprietate asupra locuinței în cazul divorțului sau al transmiterii către copii a fost detaliat recent, evidențiind diferențele între bunurile exclusive și cele comune.
Proprietatea exclusivă și dreptul de decizie
Pentru locuințele care aparțin exclusiv unuia dintre soți și nu sunt înregistrate în cartea funciară ca locuință de familie, proprietarul are libertatea de a decide asupra transferului acesteia. Această prevedere permite ca, în cazul în care bunul este doar al unuia dintre soți, acesta să poată trece localitatea către un copil fără acordul celuilalt.
Potrivit unui comunicat, dacă imobilul nu este înscris în cartea funciară ca locuință de familie și este doar proprietatea unuia dintre soți, acesta poate decide singur dacă vrea să îl transfere, inclusiv către copii. Această situație se aplică exclusiv bunurilor private, dobândite pe timpul căsătoriei sau anterior.
Când este necesar acordul ambilor soți pentru transfer
Diferența apare atunci când locuința este un bun comun, dobândit în timpul căsătoriei. În acest caz, un avocat a explicat că, pentru transferul către un copil, este nevoie de acordul ambilor soți.
Dacă imobilul a fost cumpărat în timpul căsătoriei și are statut de bun comun, nici unul dintre soți nu poate decide singur transferul. Proprietatea devălmășie înseamnă că fiecare soț are drepturi egale, iar decizia finală necesită consensul amândurora.
Posibilitatea de a transmite partea de proprietate prin testament
Există însă o alternativă pentru cazul în care proprietarul vrea ca partea sa din bun să ajungă la copilul său ulterior.
Conform explicațiilor legale, acesta poate întocmi un testament pentru partea de proprietate care îi aparține. Astfel, dreptul de a decide asupra acesteia nu mai depinde de voința celuilalt soț, ci de voința expresă a celui care face testamentul.
Această metodă oferă o soluție pentru proprietarii care doresc să asigure transferul bunului către copil, chiar dacă nu pot realiza acest lucru prin acord comun sau acte de proprietate exclusivă.
Astfel, legislația precizează clar condițiile în care un proprietar poate decide transferul unei locuințe, fie direct, fie prin testament, în funcție de natura bunului și statutul său.