Turcia încearcă să influențeze planurile NATO pentru conexiunea conductelor de combustibil, utilizând summitul din 7-8 iulie de la Ankara pentru a promova propria variantă de infrastructură, însă datele concrete și proiectele existente contrazic această inițiativă.
Contextul și inițiativele NATO privind rețeaua de conducte
Proiectele privind extinderea rețelei de conducte de combustibil pe flancul estic al NATO au fost inițiate în 2021 și s-au accelerat după invazia Rusiei în Ucraina din februarie 2022. Costurile totale ale acestor planuri sunt estimate între 25 și 27 miliarde de euro și prelungirea ar dura circa 25 de ani.
Noul sistem implică construcția sau modernizarea a celor trei mari rețele existente: NATO Pipeline System (NPS), care se întinde pe 13 țări și are aproape 11.000 km lungime, precum și infrastructura de stocare de peste 4 milioane de metri cubi de combustibil. În plus, se ia în considerare și extinderea rețelelor din Belgia, Franța, Germania, Luxemburg, Olanda, Danemarca, Norvegia, Portugalia, Italia, Grecia și Turcia.
Planul vizează asigurarea alimentării cu combustibil a flancului estic în cazul unui conflict, dar și sprijinirea infrastructurii de urgență în scenarii de criză.
Primii pași și dezvoltarea proiectelor regionale
Inițial, NATO a propus interconectarea cu Bulgaria și, ulterior, cu România pentru susținerea aprovizionării. Conductele grecești și turcești au fost planificate ca elemente esențiale pentru susținerea acestor obiective.
Pentru Grecia, planul prevedea construcția unui tronson de 290 km, împărțit în trei secțiuni: între Strymonas și Chrysoupoli (100 km), între Chrysoupoli și granița bulgară (75 km), și între Chrysoupoli și Alexandroupoli (115 km). Dacă se include și infrastructura de stocare – două depozite și o stație de comprimare – costul total a fost estimat la 400 milioane de euro.
Turcia intenționa să construiască un tronson de conducte de 115 km, între Istanbul și granița cu Bulgaria și ulterior până la Burgas, cu un cost estimat de 130 milioane de euro. Acestea erau planuri, iar rutele alternative și rutele de conectare la instalațiile locale erau în discuție.
Ambele țări propuneau infrastructuri specifice, însă diferența de cost și de avantaj comparativ naște controverse și diferențe de prioritizare.
Sprijinul diplomatic al Greciei și reacțiile Turciei
În octombrie 2023, ministrul grec al Apărării, Nikos Dendias, a semnat o Scrisoare de intenție cu omologii din Bulgaria și România, în cadrul unei reuniuni NATO de la Bruxelles. Documentul include patru puncte principale:
– Transformarea Greciei într-un nod strategic pentru sprijinul energetic și militar al flancului estic,
– Atragera de investiții aliate și europene pentru modernizarea infrastructurii de transport și depozitare,
– Consolidarea influenței Atenei în planificarea defensivă a NATO,
– Oportunități economice și industriale pentru companiile grecești.
Această inițiativă urmărește și întărirea colaborării în cadrul Summitului Trilateral Grecia – Bulgaria – România de la Varna, unde s-a afirmat oficial scopul de a susține aprovizionarea durabilă cu combustibil pentru flancul estic.
Turcia a reacționat vehement, promovând varianta unei conducte exclusive pentru uz militar și conectarea acesteia cu Bulgaria și România, estimată la circa un miliard de euro. Anterior, Ankara încercase să convingă să nu se aloce fonduri NATO pentru proiecte extinse, preferând propriile variante mai ieftine.
Se susține că Ankara încearcă să exploateze contactele cu țările balcanice și să promoveze propriile rute, inclusiv deminarea Mării Negre și interconectarea rafinăriilor pentru a contracara avantajul geografic al Greciei.
Discrepanțe și obstacole în implementare
Surse militare și diplomatice apropiate aliate dezvăluie că proiectele grecești și cele turcești au diferențe majore în costuri. În timp ce sistemul grecesc implică aproximativ 900 milioane de euro pentru 11 proiecte, rețeaua turcă se ridică la circa 2,5 miliarde de euro pentru 21 de proiecte. Cifrele se referă la finanțare din partea NATO.
Turcia subliniază faptul că ruta grecească beneficiază de infrastructură de rafinare la Salonic, ceea ce reprezintă un avantaj logistic major, în timp ce rutele turcești nu dispun de această infrastructură.
Ankara a sugerat și posibilitatea interconectării rafinăriilor interne pentru a contracara acest avantaj. În plus, s-a discutat despre crearea unui punct de ancorare în Chrysoupoli, ca port de intrare pentru carburantul de rezervă, inclusiv gaz natural lichefiat american.
Obiecțiile vizavi de costuri și avantajele logistice rămân puncte de dispută în cadrul alianței.
Reacții ale spațiului european și perspective
Statele din vestul Europei, precum Franța, Regatul Unit, Spania și Canada, au exprimat obiecții față de alocarea sumelor mari pentru rețelele de combustibil pe flancul estic. Consideră că infrastructura existentă poate fi utilizată fără investiții masive în noi conducte.
Unele dintre aceste țări au deja infrastructuri de combustibil pe teritoriul lor, construite cu fonduri NATO, dar ulterior vândute și privatizate după sfârșitul Războiului Rece.
Reacții și contramăsuri din partea Ankarei și preferințe ale Washingtonului, care urmărește o reformulare a NATO în direcția NATO 3.0, ar putea influența evoluția acestui conflict de infrastructură. Deciziile vor fi decisive în cadrul următoarelor etape ale proiectului.