
Guvernul britanic a impus temporar restricții asupra importului de produse din carne și lactate din Uniunea Europeană pentru a preveni răspândirea febrei aftoase.
Începând de sâmbătă, călătorii care intră în Marea Britanie nu mai pot transporta produse din carne și brânză, inclusiv în sandvișuri, din cauza epidemiei de febră aftoasă pe continent.
Lista produselor afectate cuprinde carne de porc, vită, miel, oaie, capră, vânat și derivatele acestora (cum ar fi cârnații), precum și produse lactate, cum ar fi unt, brânză și iaurt.
Restricțiile se aplică indiferent dacă produsele sunt ambalate sau procurate din magazinele din aeroporturi.
Produsele interzise vor fi confiscate și distruse, iar în cazuri severe, persoanele care încearcă să le introducă în Marea Britanie pot fi amendate cu până la 5.000 de lire sterline.
Această decizie a urmat unei restricții anterioare asupra produselor similare din Germania, Ungaria, Slovacia și Austria, contextul fiind o extindere a cazurilor de boală în aceste țări.
Restricțiile se aplică călătorilor care ajung în Marea Britanie, dar nu și în Irlanda de Nord, Jersey, Guernsey sau Insula Man.
Febra aftoasă este o boală virală foarte contagioasă, care produce vezicule în cavitatea bucală și sub copite, putând cauza probleme locomotorii și dificultăți alimentare la animale. Virusul nu prezintă risc pentru oameni, iar actualmente nu există cazuri de febră aftoasă în Marea Britanie.
Orice produs de origine animală, carne sau lactate, poate fi contaminat cu febră aftoasă.
Există îngrijorarea că produsele contaminate, chiar și destinate consumului uman, ar putea ajunge la animale, de exemplu dacă sunt abandonate într-un mod care le-ar permite contactul cu animale domestice sau sălbatice.
Uniunea Națională a Fermierilor susține măsurile
În 2001, o epidemie de febră aftoasă în Marea Britanie a dus la sacrificarea a milioane de animale. Deși doar câteva mii de cazuri au fost confirmate, peste șase milioane de animale au fost sacrificate, deoarece fiecare caz presupunea sacrificarea tuturor animalelor dintr-o fermă și incinerarea cadavrelor.
Ultimul focar semnificativ de febră aftoasă în Marea Britanie a avut loc în 2007, afectând doar câteva ferme localizate într-o zonă limitată a țării.
Tom Bradshaw, președintele Uniunii Naționale a Fermierilor (NFU), a afirmat că guvernul a acționat rapid și că NFU salută prelungirea interdicției.
„Atâta timp cât sursa febrei aftoase rămâne neidentificată în anumite zone ale Europei, măsuri mai stricte la frontieră sunt vitale”, a declarat acesta. „Este esențial un plan cuprinzător, interguvernamental, de biosecuritate, susținut de investiții suficiente și încadrat într-o lege permanentă”.
Guild of Fine Food, care reprezintă comercianții cu amănuntul din industria alimentară, a declarat că interdicția a fost adoptată precipitat, dar că, în final, măsurile sunt în conformitate cu restricțiile deja impuse întreprinderilor mici.
„Industria alimentară recunoaște nevoia de protecție a fermierilor și prioritatea biosecruității”, a declarat John Farrand, directorul Guild of Fine Food.
Totuși, acesta a subliniat că birocrația post-Brexit a adăugat constrângeri importante pentru importatorii și exportatorii mici.
Sursă foto: Profimedia














